Comisia de validare a dosarelor de primire în Uniunea Scriitorilor din România a aprobat dosarul poetului Nicolae Boghian din Piatra Neamţ. Născut la 2 februarie 1946 la Ghigoiesti, noul membru al USR este “un poet din tagma discreţilor zăbavnici”, cum îl caracteriza criticul literar Cristian Livescu.  Aflat în urmă cu mai bine de trei decenii printre laureatii Concursului de debut al Editurii Eminescu cu volumul Ofranda mişcării (1976), încă de pe atunci se anunţa un autor sedus de explorarea imaginară a misterului helladic, cu mitologia şi metafizica sa care au marcat atît de puternic destinul omului modern. Pe urmele lui Ion Pillat, şi el fascinat de farmecul egeic (în Tărm pierdut şi Scutul Minervei), de perfectiunea templelor şi coloanelor de porfir, la umbra cărora centaurii si nimfele coboară parcă spre a pluti prin iarba cu asfodele, Nicolae Boghian închipuie în volumul următor, Sunet în Epidaur  (1981), o argonautică proprie, mizând pe atmosferă, dar si pe arheologie afectivă: „Prins, închegat în lumină ca roua,/ şarpe mut al culorii, destrămat în fiori,/ mă sorb şi mă cuget, aşa cum mişcarea/ se-opreşte în lucruri, hohotind, uneori./ Spaţiul prelins înafară – primejdie –/ teama de-adâncul materiei crud;/ atât îmi rămâne: înstrăinarea/ sângelui a cărui paloare-o aud”. Imagistica uzuală a poeziei lui Nicolae Boghian este una de crepuscul, mai degrabă, decât plenar solară, însoţită de o beţie a purităţii. Un sentiment al izolării traversează întreaga sa lirică de până acum.