După 1989 ai fost pus în fruntea judeţului Vrancea? Ai făcut parte din primul FSN de la Bucureşti. De ce nu ai rămas în politică? Cum erau şedinţele FSN de atunci?

– Nu am fost niciodată membru al FSN – din cauza apariției lui, de altfel (dar nu numai din cauza apariției lui) am plecat după 73 de zile din fruntea județului Vrancea (pus cu forța „președinte de județ” de către revoluționari pe 22 decembrie 1989, la Focșani, revoluționari care știau de la Europa Liberă de opoziția mea anticeaușistă). Am fost membru al CPUN și apoi CFSN, fără să fiu membru al FSN, de altfel n-am fost niciodată membru al vreunul partid, nici al PCR, nici al vreunul partid postcomunist, sunt incompatibil cu disciplina de partid, îmi place libertatea totală de mișcare. După ce am stat 73 de zile în fruntea județului Vrancea (până la 5 martie 1990; eram și membru al Parlamentului Provizoriu, m-am retras atunci și din acest parlament), am venit la București în lumea literară, ales redactor-șef de către optzeciști, la noul săptămânal al USR, Contrapunct (a fost o revistă fabuloasă, cu 60.000 de exemplare tiraj, din start devenind reper moral). Interesant, însă, la primele alegeri libere, din 20 mai 1990,  eu am fost trecut pe primul loc pe listele din Vrancea ale FSN „ca independent”, dar am refuzat să particip la alegeri, deși s-a insistat, nu aveam încredere în noul regim instalat (văzusem deja din interior cum se manifestă, ca „sistem ticăloșit”, cum avea să i se spună mai apoi). M-am retras fără regret din lumea politică (cu care am avut doar legături tangențiale) din 5 martie 1990 și am devenit un publicist critic față de noii veniți în fruntea țării (după Revoluție am dat de gustul publicisticii politice, apărută în reviste de cultură și dusă la extrem la ziarul Cotidianul, și nu numai la acest ziar). Să nu uit, la 15 ianuarie 1990 am înființat la Focșani o revistă literară (inițial a apărut de două ori pe lună, apoi lunar), intitulată Revista V, de la care mi-am retras semnătura după o perioadă, descoperind activismul „neocomunist”, cum i se spunea pe atunci, promovat de cei doi foști activiști PCR pomeniți, poetul Florin Muscalu și prozatorul Traian Olteanu, puși de mine șefi la această nouă revistă literară (naiv, crezând că ei sunt singurii care știu ce e o publicație în Vrancea; i-am adus de la fostul ziar PCR Vrancea, Milcovul), deși ei au fost dintre cei ce m-au condamnat în „procesul public” (instrumentat de Securitate) de care am avut parte pe 5 decembrie 1989 la Focșani. De ce nu am rămas în politică? Îți dai seama, aș fi putut să mă perpetuez în Parlament de la Revoluție până azi, dacă aș fi acceptat să candidez pe listele FSN „ca independent” – n-am însă, înnăscută, o structură conformistă, sunt rebel. N-am acceptat nici măcar să primesc un certificat de revoluționar…

2 COMENTARII

  1. omul a facut ceva normal a refuzat favoruri dar nu inteleg care este vitejia.de ce trbuie sa-l preamarim fiindca a facut lucruri pe care le fac sute de oameni.ce a fost in fapt fsn adunatura de fripturisi si de furaciuni.sa nu exageram cu aceste chipuri care prea repede doresc martirizare.de ce nu dati mai multe informatii si cu pomenile care se fac la uniunea scriitorilor.acea doamna care a scris autobiografia lui fuego si primeste solda lunara de 900 lei adica doua pensii muncitoresti.

Comments are closed.