O ceartă, obișnuită, de altfel, dintre un bătrân de 82 de ani, din Borlești, și concubina lui, în vârstă de 76 de ani, s-a terminat cu o crimă. Inițial, bătrânul n-a recunoscut că a avut vreo ”contribuție” la moartea femeii, însă decesul a fost încadrat din start ca fiind suspect, deși pe cadavru nu erau urme de violență. Ulterior, Neculai Manea a admis că a avut o ceartă cu femeia și că a strâns-o de gât. În ziua de 20 aprilie, Neculai Manea a fost reținut, iar astăzi procurorul de caz urmează să decidă dacă-l plasează sub control judiciar sau îl trimite în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă.
Conform anchetatorilor, conflictul dintre cei doi concubini, ambii mari consumatori de alcool, era la fel de vechi ca și relația lor, care durează de 6-7 ani. În Săptămâna Mare, pe 11 aprilie, s-au certat mai violent decât în alte dăți, iar bătrânul, furios că femeia nu mai tace, a strâns-o de gât cât de tare a putut el. Și a putut căci, așa cum avea să se stabilească după analizarea unor probe recoltate la necropsie, femeia a suferit o fractură de hioid, care i-a adus moartea. (C.M.)