corbu

La Editura „Princeps Multimedia” Iaşi a apărut luna trecută un album aniversar „Daniel Corbu – Poezie şi destin”, ocazionat de împlinirea vârstei de 60 de ani a poetului, volumul fiind lansat la Muzeul Unirii din Iaşi în ziua de 7 aprilie, în prezenţa prietenilor celui aniversat. Apărut în condiţii grafice de excepţie, albumul conţine, cum era şi firesc, articole ale criticilor literari şi prietenilor poetului din toată ţara, de la preşedintele filialei Uniunii Scriitorilor din Iaşi, poetul Cassian Maria Spiridon, până la primarul urbei ieşene Gheorghe Nichita. Semnează în carte comentarii critice sau amintiri despre cel aniversat academicianul Mihai Cimpoi, Horia Zilieru, Vasile Tărâţeanu, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Sava, Matei Vişniec, Lucian Vasiliu, Traian T. Coşovei, Romul Munteanu, Radu Călin Cristea, Nichita Danilov, Viorel Dinescu, Ion Holban, Gellu Dorian, Cristian Simionescu, Vasile Spiridon, Radu Florescu, Dorin Ploscaru, Ioan Pintea, Gheorghe Simon, Virgil Diaconu, Valeriu Matei şi mulţi alţi scriitori din toată ţara. Nu lipsesc din album numele unor persoane din comuna în care a copilărit poetul (Vânători-Neamţ), primarul Adriana Pietrariu, sau din oraşul în care a iniţiat acum 30 de ani Colocviile de poezie de la Neamţ, profesoara Maria Cucoş, bibliotecarea Lidia Richter, primarul Vasilică Harpa. Volumul este completat cu numeroase fotografii din activitatea poetului, note bio-bibliografice, facsimilele unor scrisori de la scriitori celebri (Odysseas Elitis, Constantin Noica, Gheorghe Grigurcu, Marin Mincu, Nicolae Steinhardt, sau Octavian Paler), poeme ocazionale ale autorului. Un album alcătuit inspirat, profesionist, care omagiază o întrega activitate a poetului.

Articolul precedentReţete tradiţionale de Paşte
Articolul următorSimpozion la Muzeul de istorie Piatra Neamţ: „9 Mai – Ziua Independenţei de Stat a României”