Diana Drutu in contact cu adversarul direct

”U” Cluj și HCM Roman au oferit un meci spectaculos în Sala „Horia Demian”. Cele două formații au terminat la egalitate, 29-29, într-o partidă în care Agrigoroaie a restabilit egalitatea cu 5 secunde înaintea finalului și, în care Romanul a avut 2 oameni în plus pe teren. Înainte, însă, de ultimul atac, Romanul era condusă cu 29-28 și cu un om mai puțin, după o eliminare dictată în urma unei greșeli la schimbare. Gazdele au început perfect meciul și au avut un prim sfert de oră în care au profitat la maxim de greșelile din apărare ale echipei lui Florin Pera, clujencele desprinzându-se, la un moment dat, chiar și la 6 goluri pe tabelă (10-4).

Romanul a revenit în stil de mare echipă până aproape de finalul reprizei. Tymoshenkova a închis poarta, Romanul a egalat la 11, în minutul 27, însă la pauză tot Clujul a intrat în avantaj, 14-11, o diferență stabilită pe fondul eliminării lui Băbeanu, a intervențiilor lui Măzăreanu și a golurilor marcate de Ani Senocico. De 11 minute a avut nevoie HCM Roman pentru a restabili egalitatea în partea a doua (16-16).

Din acel moment, niciuna din cele două echipe nu s-a mai desprins la mai mult de un gol, chiar dacă, la un moment dat, Romanul a avut două jucătoare mai puțin pe teren, transformând finalul într-unul palpitant, nerecomandat cardiacilor. Clujul a primit gol, în inferioritate, după o recuperare a lui Stoleru, iar cu un minut și jumătate înainte de finalul meciului, Florin Pera a primit o eliminare de două minute. Stoleru a trimis o pasă greșită către Băbeanu, iar Ivan a adus Clujul în avantaj în ultimul minut, din aruncare de la 7 metri. N-a fost, însă, ultimul gol al partidei, pentru că Agrigoroaie a adus un punct echipei sale, după ce, în prealabil, Ani-Senocico și Ivan au primit eliminări de două minute, iar Romanului i-a expirat eliminarea temporară, fapt care i-a înlesnit ultima combinație, fatală pentru clujence. (M. STOIAN)

Articolul precedentSAFIR – cursuri de îngrijitor bătrâni la domiciliu
Articolul următorCetatea – Miroslava 1-0 (0-0)