CSM Roman câștigă acasă în fața Rapidului

Contând pentru Runda 20 din Liga Florilor la handbal feminin, meciul dintre CSM Roman și Rapid USL Metrou București, s-a încheiat, oarecum previzibil, cu victoria gazdelor cu scorul de 31 la 28 (la pauză 16 la 13).

Deși e ultima clasată la acest moment, echipa Rapid București nu a constituit o pradă prea ușoară pentru romașcane și aceasta în special din cauza numeroaselor ratări ale elevelor lui Dumitru Muși.

Spre deosebire de celelalte jocuri, în apărare s-a observat o schimbare în bine (schimbare salutată cu ropote de aplauze de către galeria locală la fiecare fază),  în sensul că fetele s-au mișcat foarte bine, acoperind tot semicercul. Așa s-a făcut că multe din golurile bucureștencelor au venit datorită devierilor din blocaj și nu pe culoare sau de la pivoți. Totuși antrenorul Muși nu este mulțumit: „Nu ne-am apărat mai bine deloc, fiindcă – uite – am luat aproape 30 de goluri. Da, ne-am mișcat mai bine în apărare, dar nu e destul. Mă rog, e o victorie, punctele contează în clasament. Dacă am fi jucat așa și cu Slatina de exemplu, ar mai fi fost încă niște puncte și ar fi fost important, dar am avut o stare de relaxare și n-am reușit să respectăm ceea ce am stabilit la vizionare și la antrenamentul de după vizionare… Ne-am grăbit și am făcut niște lucruri care nu sunt de nivelul Ligii Naționale…

În legătură cu arbitrajul, nemulțumiri a fost și pe banca Rapidului, dar și pe cea  a gazdelor. Dumitru Muși: „Maniera de arbitraj… ciudată. Arbitri care vin să dea lecții de handbal, nu care respectă regulamentul și îl  aplică în teren. La noi o măsură, la ele altă măsură… Parcă li s-a făcut milă de Rapid, cam așa au fluierat.”

(D. A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...