reclama autocenter

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă marţi, 11 decembrie la Teatrul Odeon, spectacolul Tape, de Stephen Belber, în regia lui Răzvan Muraru. Reprezentaţiile vor avea loc la Sala Studio, la orele 18 şi 20. Din distribuţia spectacolului fac parte Corina Grigoraş, Nora Covali, Cezar Antal, şi Dragoş Ionescu. Autorul piesei, Stephen Belber (n. 1967, Washington, D.C.) este un dramaturg, scenarist şi regizor american pe val, jucat pe Brodway dar şi pe importante scene europene.

Pentru Jon, un regizor care începe să aibă succes, viaţa este o temă de rezolvat, pentru Vince, care poartă amprentele loser-ului, viaţa e mai de grabă o petrecere de pus la cale. Doi bărbaţi pe care îi leagă o prietenie veche, din liceu, dar şi relaţia de amor adolescentin cu aceeaşi fată. Ranchiune vechi care fac băşici pe limbă, perspective diferite asupra unor lucruri petrecute în timpuri confuze, vorbe găunoase care golesc fapta de vină sunt tot atâtea mecanisme psihologice explorate într-o piesă care trăieşte din energiile maligne şi benigne ale tinereţii.

Regizorul Răzvan Muraru este pietrean, născut pe 30 noiembrie 1977, licenţiat în Regie, Film şi Televiziune, în 2001, în cadrul Facultăţii de Arte Hyperion Bucureşti. Încă din anii studenţiei, ca asistent de regie şi de producţie la Castel Film, a trecut de la experienţa filmărilor în locaţie, cu mult noroi şi grade minus, la mercenariatul lucrului în televiziune, mai întâi ca reporter, copywriter apoi ca producător executiv, treptat retrăgându-se spre zona liberilor profesionişti, ceea ce i-a oferit posibilitatea de a colabora la realizarea şi desăvârşirea unor proiecte independente, dragi lui. Printre ele se numără şi participarea în calitate de creative director la promovarea filmului de gen Strigoi, producţie britanică desemnată cel mai bun film independent la Toronto After Dark Film Festival în 2009. Acelaşi impuls de a accepta provocări noi i-a adus, în 2012, un premiu Ad Print la secţiunea Publishing Design and Movie Poster, cu documentarul HBO Digging for Life. În 2011 a regizat în Africa de Est o serie de spoturi TV, în cadrul unei campanii sociale împotriva violenţei domestice, campania finanţată de Departamentul de Stat American. A urmat realizarea unei serii de spoturi  tv pentru o companie de telecomunicaţii sud americane.

În octombrie 2012, Cezar Antal, actor cu care a colaborat la realizarea a doua scurt metraje în 2009, i-a propus Tape.

Articolul precedentVotaţi pentru dreptate, votaţi pentru democraţie!
Articolul următorLa Mănăstirea Neamţ, cel mai mare osuar din ţară