tribunal-neamt-02Dosarul samsarilor de cereale, care a făcut valuri în anii 2010-2011, când procurorii DIICOT au destructurat o rețea de evazioniști, a fost soluționat doi ani mai târziu, de Tribunalul Neamț. Gheorghe Solomon din Arad, judecat pentru constituirea reţelei, evaziune şi spălare de bani, Roxana Crăciun din Iaşi, Octavian Romanesi din Arad, şi Valentin Trifan din Piatra Neamţ au primit câte 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe timp de 6 ani. Restul membrilor rețelei au primit câte doi ani cu suspendare, iar firmele pe care le-au folosit au fost amendate și dizolvate. Curtea de Apel Bacău a schimbat pedepsele numai pentru primii doi, iar în 2014, când s-a pronunțat hotărârea definitivă, Solomon a primit 4 ani cu executare, iar Roxana Crăciun, 3 ani și 4 luni. Între timp, Serviciul de probațiune Arad, care îl avea în supraveghere pe Octavian Romanesi, a deschis o acțiune la Tribunalul Neamț și a cerut să-i fie anulat beneficiul suspendării pedepsei, ceea ce s-a și întâmplat, instanța dispunând ca Romanesi să execute pedeapsa de 3 ani de închisoare. Gruparea a funcționat în anul 2010, cumpărând cantități mari de cereale de la țărani, pe bază de documente fictive, și revânzându-le marilor silozuri. Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs bugetului de stat a fost de 3,5 milioane lei. Pentru recuperarea banilor a fost instituit sechestru asigurator pe bunurile membrilor rețelei. (C.M.)

Articolul precedentLPS Piatra Neamț: Doi profesori de handbal luptă pentru fotoliul de director
Articolul următorANI: Funcţionar din Neamţ, incompatibil din cauza propriului fiu!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.