18 accidente de muncă au avut loc în Neamț pe parcursul lunii octombrie 2022, dintre acestea 3 fiind mortale. Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) toate sunt în curs de cercetare, cele mai multe fiind cauzate de accidente de circulație, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă sau căderea de la mică înălțime. Analiza activității ITM Neamț pentru luna octombrie relevă faptul că funcționarii au efectuat 249 acțiuni de control, ce s-au finalizat cu 253 de măsuri pentru remedierea deficiențelor. “Un număr de 126 de angajatori au fost sancționați cu 162 sancțiuni, din care 134 de avertismente și 28 de amenzi în cuantum de 256.700 lei“, anunță ITM Neamț.
Defalcat, în domeniul sănătății și securității în muncă au fost 90 de controale și s-au dispus 77 de măsuri pentru remediere. 60 de angajatori au fost sancționați cu 64 de avertismente și 11 amenzi, ce au cumulat 46.500 lei. În domeniul relațiilor de muncă, au fost 159 de controale, ce s-au finalizat cu 176 de măsuri pentru remedierea deficiențelor, plus 87 de sancțiuni contravenționale, din care 70 de avertismente și 17 amenzi ce au totalizat 210.000 lei. La 9 angajatori au fost găsite 10 persoane ce prestau activitate fără a avea încheiat contract de muncă, iar o persoană lucra fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității. Munca la negru a fost depistată în domenii cum ar fi exploatare forestieră, construcții sau panificație. (G.S.)