Neamț: Bărbat din Tadjikistan amendat pentru ședere ilegală

În urma unei acțiuni a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Neamț, un bărbat de 38 de ani, din Tadjikistan a fost depistat în situații ilegale. “În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal în România, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre“, a anunțat Inspectoratul General pentru Imigrări.

Străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei, în conformitate cu prevederile normelor legale în vigoare.

De asemenea, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinului decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

(G. S)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...

VIDEO-FOTO. Incendiu la biserica dărâmată din cimitirul Pietricica

Actualizare: Incendiul a izbucnit astăzi, 22 septembrie, în jurul...