– Crezi că peste 50-100 de ani va mai exista literatura, ca obiect de studiu în şcoli sau lumea se va limita la cunoaşterea sumară a scrisului pe calculator ?
– Scrisul pe calculator e volatil. Din neatenţie, poate zbura mai repede şi mai uşor decât gândul. Glifele mayaşe rămân pe veci a fi descifrate. Triada rămâne indescifrabilă şi indicibilă. 1. Prefaţa e Creatorul, Ocrotitorul, Părintele eminescian, Jertfitorul. El ne apară pe noi de noi înşine. Dumnezeu îl apără pe Moise de faţa Sa: Căci nu va putea cineva să vadă faţa mea şi să nu moară. Sau, excelentul vers, nu mai ştiu autorul, Va veni moartea şi va avea numele/chipul tău. În Talmud era interzisă scrierea sau ştergerea numelui lui Dumnezeu. Se spune doar: Slăvit/Binecuvântat fie El. În francmasonerie primeşti moartea, în recipient dar, ca pe un dar, fiindu-ţi acordată o nouă identitate, în vrăjmăşie cu ale tale daruri, înstrăinându-te mai întâi de tine însuţi. 2. Interfaţa e binară. Bunăoară, ştii că ceea ce vedem noi acum pe sticlă, în spatele ei, sunt două cifre : 0 şi 1. Nu reuşim să spargem codul zecimal sau fracţionar, egiptean. Răzbim doar, la suprafaţă, prin Fractal. Codificarea binară e refractară la triadă şi la tetralema hindusă. 3. Cea de-a treia cale, de re-vrăjire a vieţii, a terţului inclus sau a transdisciplinarităţii, poate fi singura cale de a ne salva omenirea de la autonimicire, fie din imprudenţă, fie din sminteală, Graţie bioticii sintetice şi a ordinatorului, se spune, în următorii ani, oricine ar putea edita virusul Ebola. Numai că trăim cea din urmă şi cea mai gravă cultură, a idioţeniei: în răspăr, de faţadă, simulatorie, virtuală, seducătoare; o cultură fără intrare, care se răzbună, prin împotrivire, prin canonizare inversă, declarîndu-ne invincibili, inexpugnabili, un fel de resuscitare a Golemului, autonimicitor, autodistrugător, prin hipercultivarea puterii şi prin anihilarea prezumtivă a Proniatorului.
– Se vehiculează ideea că vine sfârşitul lumii, unii l-ar grăbi chiar. Crezi că s-a săturat Dumnezeu de noi şi vrea să creeze alt tip de stăpâni ai Terrei ?
– Ne rabdă, încă. Nu suntem pierduţi, câtă vreme pierzania noastră nu a atins apogeul. Constatăm doar, stupefiaţi, sceptici şi neputincioşi, că nu există limite spre Infern.
– Un coleg de-al tău, profesor de franceză, se plângea că această limbă a rămas precum altădată rusa, fiind preferată limba lui Shakespeare. Care ar fi argumentul suprem împotriva acestei afirmaţii ?
– Nobleţea, spiritul de fineţe, sorgintea comună, latină, franceza fiind soră cu limba română, sunt argumente inconturnabile în favoarea cizelării verbale, nu doar parlamentare sau universitare, ci a însuşi spiritului uman, a sufletului, pe cale de dezintegrare, de destrămare, franceza, înlesnind o comunicare firească, până la cele mai subtile nuanţe. În ceea ce priveşte engleza, întreabă numai un profesor de engleză dacă ştie ce înseamnă OK. Eu am păţit-o, şi de atunci m-am lămurit, rămânând pe mai departe admiratorul lui Swift, fără a-l neglija pe Shakespeare, cel cu multe feţe, cum îl numea Eminescu. Ai fi ştiut că autorul Călătoriilor lui Gulliver e şi patronul internauţilor, pecetluindu-i pentru totdeauna cu o siglă nărăvaşă: YAHOO.
– Eşti un profesor cu vechime serioasă. Îmi poţi da exemplu câţiva dintre elevii tăi care au ajuns nume importante în domeniile lor ?
– Deocamdată, nu. Merituoşi sunt mulţi, vrednici în domeniul lor, derutaţi de figura seducătoare a Şmecherului (atenţie: cuvînt intraductibil, fără echivalent într-o altă limbă), precum şi de figura condescendentă a Impostorului. Elevii mei nu au de ales, rămânând, cum ne este dat să fim, acum, descurcăreţi.
A consemnat Nicolae SAVA
