0:00

Tragedia de la Agapia: Cristi Irimia mort, medicul se cere la pensie, iar Avocatul Poporului aterizează joi la Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCauzele nenorocirii care a făcut ca, la numai 44 de ani, Cristi Irimia, angajat al Primăriei Agapia, să moară la numai 3 ore după ce fusese la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Târgu Neamț, sunt departe de a fi elucidate.

Există, însă, și noutăți pe acest front. Articolele publicate de ZCH News ( amănunte aici și aici)  au atras atenția instituției numite Avocatul Poporului, care și-a anunțat prezența la Târgu Neamț, joi, 21 martie, probabil pentru a constata dacă se impune o anchetă. La fel a procedat și Direcția de Sănătate Publică Neamț, fără să facă public ceva, așa cum stă bine unei instituții larg deschisă către public.

Între timp, la Spitalul Târgu Neamț, a început o anchetă, încă nefinalizată. Directorul medical George Carp ne-a declarat că vineri, 15 martie, s-a întrunit comisia de etică a spitalului, condusă de dr. Tudorel Axinia, iar luni, 18 martie, cea de disciplină, condusă de ec. Doina Humulescu, care ”au stat de vorbă cu tot personalul medical care s-a aflat pe secție în ziua de 1 martie”. După ce au avut loc aceste discuții, s-a luat decizia să se ceară de la Serviciul de Medicină Legală o copie după certificatul de deces, pentru a avea un document oficial în acest sens. În aceeași idee, s-a cerut de la medicul de familie al lui Cristi Irimia o copie după dosarul medical al acestuia.

În concluzie, nu s-a ajuns încă la nicio concluzie. Dl. doctor Carp a precizat că, la spital, nu există nicio plângere depusă de familie sau altcineva, iar conducerea unității sanitare a pornit ancheta urmare a materialelor apărute în presă.

Medicul care era de serviciu în secție, chiar coordonatorul CPU, dr. Marian Ignat, a intrat în concediu de odihnă, ”conform programării”, a precizat dr. Carp și, element de noutate!, și-a exprimat verbal dorința de a se pensiona anticipat. Pentru că, în acest moment, se află sub anchetă, el a fost înlocuit cu dr. Cristina Ababei la șefia compartimentului.

În final, se cuvine reamintită declarația dată la cald de managerul spitalului, dr. Florin Apostoae: ”Suntem şocaţi de acest eveniment şi suntem alături de familie. Prin această anchetă, vom încerca să înlăturăm sau să sancţionăm orice problemă care ar fi putut determina această tragedie, astfel încât pe viitor să nu se mai întâmple. Ceea ce vă pot spune este că nu mi se pare normal ca cel decedat să nu fie înregistrat în ziua de vineri când s-a prezentat la CPU”. (ZCH News)

Articolul precedentÎnscrierea la clasa pregătitoare intră în prelungiri
Articolul următorFemeie dispărută, tatăl ei susține că e sechestrată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.