Anchetă la Spitalul din Târgu Neamț după tragedia de la Agapia

Managerul Spitalului ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț, dr. Florin Apostoae, a declarat, luni, 11 martie: ”În urma apariţiei unui articol de presă (detalii aici), am decis iniţierea unei anchete interne privind modul în care s-a efectuat triajul şi consultarea pacienţilor în ziua de 1 martie. De serviciu în acea zi au fost dr. Ignat şi dr. Ababei, dar dr. Ababei nu a fost prezentă la CPU în acel moment, când a venit Cristi Irimia. Se afla la birou. Suntem şocaţi de acest eveniment şi suntem alături de familie. Prin această anchetă, vom încerca să înlăturăm sau să sancţionăm orice problemă care ar fi putut determina această tragedie, astfel încât pe viitor să nu se mai întâmple. Ceea ce vă pot spune este că nu mi se pare normal ca cel decedat să nu fie înregistrat în ziua de vineri când s-a prezentat la CPU”.

Chiar dacă nu pare a fi foarte tranșantă, declarația lui Florin Apostoae face, totuși, lumină în acest caz. Este clar că nu poate intra un om la UPU și să nu fie înregistrat în registru. Culpa este la vedere și nu prea se poate discuta pe marginea ei. Ni se spune cine erau medicii de serviciu, dar se face precizarea că în secție ar fi trebuit să fie doctorul Ignat. Mai spune dl. manager că va încerca să-i înlăture și să-i sancționeze pe cei vinovați, cel mai expus părând să fie chiar medicul respectiv.

Anchetă la Spitalul din Târgu Neamț după tragedia de la AgapiaDincolo de viitoarea anchetă internă de la spitalul din Târgu Neamț, la Agapia o familie îl plânge pe Cristi Irimia, împreună cu toți cei care l-au cunoscut. În primărie, colegii au aprins o lumânare pe biroul unde muncea și sunt, și ei, revoltați de tratamentul la care a fost supus la spital.

Neculai Nastasă, consilierul primarului: ”Am pierdut un om din toate punctele de vedere. Un bun familist şi profesionist. A lăsat un mare gol şi pentru comunitate, nu numai pentru familie sau primărie. Un om cu mult bun simţ şi educat. De când sunt la primărie, vă spun sincer că l-am considerat cel mai calm şi politicos om pe care l-am cunoscut. Vom încerca să ajutăm financiar familia, mai ales pe fiica lui, Andreea, care e studentă la farmacie, la UMF, în Iaşi. Cristi a murit cu zile dintr-o neglijenţă medicală”.

Mihai Vasiliu, viceprimar cu atribuții de primar: ”Toţi am fost revoltaţi şi mai suntem încă de modul cum a putut fi tratat la spital. E de neconceput ca un băiat tânăr să cadă din picioare şi tu, medic, să nu-ţi dai seama că el suferă de ceva. Mare regret. Nici acum nu am ieşit din starea de şoc. Cristi era un băiat de nota 10”.

Ovidiu Olteanu, inspector Biroul Impozite şi Taxe la Primăria Agapia, coleg de birou cu Cristi: ”Faptul că a fost trimis acasă e la fel de imputabil ca şi cum l-ar fi omorât. Cine e persoana care l-a trimis acasă? El nu a venit degeaba la spital, nu mergea dacă nu s-ar fi simţit rău”.

Doina Ilioi, secretara comunei Agapia: ”Cristi a fost un om foarte politicos şi un bun profesionist. Eu l-am văzut ultima în viaţă din primărie. Avea o culoare ciudată la faţă. Spre rozaliu spre vânăt. Cu toţii ne-am dat seama că avea o problemă. A spus că a luat Nurofen, aşa cum i-a recomandat cei de la spital. Sper să fie un semnal de alarmă ceea ce s-a întâmplat cu Cristi”.

Valentin Bălănescu

C.T.Sturzu

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Stea dedicată actorului Eugen Apostol pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În săptămâna în care are loc Festivalul de Teatru...

Alertă de urs la Piatra Neamț. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Actualizare: După ce a fost alungat un echipaj de...

12 mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical

În fiecare an, la data de 12 mai, se...

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...