Copilă de 4 ani intoxicată cu clor

Copilă de 4 ani intoxicată cu clorO fetiță, în vârstă de 4 ani, din Rediu, s-a intoxicat după ce a băut clor. Familia a chemat ambulanța sâmbătă, 9 martie, la amiază. Echipajul cu asistent medical a transportat copila la UPU a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț. Șansa fetiței a fost că n-a înghițit decât o gură, într-un moment de neatenție din partea familiei. În urma investigațiilor care i s-au făcut în UPU, o radioscopie pulmonară și un consult al medicului ORL de gardă, copila a fost diagnosticată cu intoxicație ușoară și a fost tratată de urgență, apoi internată în secția Pediatrie. Clorul lichid este extrem de iritant și produce tuse, asfixie, edem pulmonar, chiar arsuri sau degerături ale pielii, ochilor, în funcție de cât e de concentrat. În cantități mari, clorul ucide. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora