Și copiii care vor împlini 6 ani începând cu luna ianuarie 2020 ar putea fi înscriși la clasa pregătitoare din toamnă. O adresă primită, în dimineața de 20 martie, la Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Neamț pune în discuție înscrierea în clasa pregătitoare și a copiilor care vor face vârsta de școlarizare după luna decembrie a acestui an. Ministerul Educației Naționale argumentează în adresă că au fost solicitări din partea părinților care au copii mai mici de 5 ani și 11 luni. În Neamț, părinții care vor să-și înscrie la pregătitoare copiii care n-au vârsta de școlarizare trebuie să depună o cerere la secretariatul ISJ Neamț. Înscrierea la pregătitoare depinde de avizul care va fi dat în urma evaluării psihosomatice a acestor copii. În primele două săptămâni, au fost înscriși 3.108 copii la școlile din Neamț, pe 4.374 de locuri existente. În aceste condiții, până acum sunt ocupate trei sferturi din locuri. Dintre aceștia, 2.696 au vârsta de școlarizare și 412 au primit avizul la evaluarea psihosomatică. Prima etapă de înscrieri se încheie pe 22 martie. Locurile rămase libere în școli vor fi afișate în ziua de 29 martie, pentru a doua etapă de înscrieri. (C.I.)

Înscrierea la clasa pregătitoare intră în prelungiri
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


