Polițiștii de frontieră de la Albița au descoperit, luni, 22 august, peste 90.000 de țigarete ascunse în șasiul unei remorci. Înspre orele dimineţii de marţi, 23 august, ei au reţinut şi un urmărit internaţional.
„În jurul orei 17:00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, Oleg C., persoană cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 38 ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Mercedes și o remorcă tip platformă. S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, echipa comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali descoperind, ascunse și nedeclarate, în două locuri din structura șasiului remorcii, 92.000 de țigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
Ţigările, în valoare totală de 20.700 lei, au fost confiscate, iar bărbatul a fost amendat cu 10.000 de lei.
„În jurul orei 2:30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare intrării în România, Andrei I., în vârstă de 46 de ani, cetățean din Republica Moldova, pasager într-un autoturism ce avea ca destinație municipiul București. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul era urmărit internațional, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, de către autoritățile din Germania, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra ordinii și siguranței publice”, a precizat comisar Mihaela Denis Lazăr, purtător de cuvânt al ITPF Iaşi.
Bărbatul a fost predat Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. (ZCH NEWS)