Telegondola a fost reparată, dar rămâne închisă publicului. Conducerea Perla Invest așteaptă să obțină o nouă autorizație de funcționare, după ce aceasta le-a fost retrasă de ISCIR, din cauza incidentului din data de 27 august, când 16 oameni au rămas blocați în cabinele telegondolei, la peste 40 de metri înălțime. Reprezentanții ISCIR sunt așteptați la Piatra Neamț, pentru a verifica instalația și modul de funcționare al acesteia, vineri, 7 septembrie.

telegondola 05“În momentul de față nouă ni s-a retras autorizația de funcționare datorită incidentului  care s-a produs. Vineri, piesa respectivă, care a fost comandată și achitată din 13 august, a ajuns la Piatra Neamț. A fost montată, s-au făcut teste, s-au făcut verificările de rigoare și telegondola funcționează așa cum trebuie. Am mai făcut o serie de revizii în instalație. Avem o solicitare și așteptăm acum ca ISCIR să ne dea aprobare să obținem din nou avizul de funcționare. Așteptăm să vedem dacă cei de la ISCIR vin mâine sau poimâine, să verifice și să testeze toată instalația. Telegondola circulă, s-au făcut revizii și teste, dar nu va fi deschisă publicului până nu obținem avizul și autorizație de funcționare de la ISCIR”, a declarat Cornel Brohanschi, administrator special Perla Invest Piatra Neamț. (E.C.)

Articolul precedentAbecedare vechi pentru boboci * Fără manuale de limbi moderne la clasa a VI-a
Articolul următorANM: Averse şi vânt puternic în toată ţara
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Nu s-ar fi ajuns în situația asta dacă acel ax care s-a rupt ar fi fost înlocuit la timp cu unul nou fabricat după specificațiile tehnice necesare. Era normal să cedeze având în vedere că i s-a distrus în timpul recondiționării tratamentul termic inițial. Dar s-a făcut prin asta o economie de câteva zeci sau poate 100 de euro.
    Însă fiecare zi de nefuncționare a instalației generează pierderi, sa nu mai vorbesc de “faima ” adusă de incident. De acum înainte multă lume se va gândi de două ori înainte de a se urca în telegondolă.
    O vorbă veche din popor spune cam așa: ” zgârcitul păgubește și leneșul mai mult aleargă” :)))

Comentariile sunt închise.