Dacă se salvează de la insolvenţă, Perla Invest rămâne fără patrimoniu

Înainte de ședința Consiliului Local Piatra Neamț în care se va propune participarea la licitația pentru achiziționarea clădirii care adăpostește punctul de plecare al telegondolei, Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, a ”devoalat” o parte din strategia care ar urma după ce societatea Perla Invest ar ieși din insolvență.

Planul este ca imediat ce societatea ar reveni în zona de decizie a municipalității să fie compensate datoriile către Primărie cu activele societății. În felul acesta Perla Invest va fi ”eliberată” de cea mai mare parte a activelor, care vor ajunge în patrimoniul primăriei, de unde au plecat în timp. Evident că ținta principală o reprezintă Baza Hipică.

Scenariul celălalt, în care societatea intră în faliment, ar însemna, spune primarul costuri suplimentare pentru oraș: „Dacă nu va fi aşa, numai conservarea va costa 1,5 milioane de lei, plus paza. În loc să generăm venituri, noi plătim la nesfârșit pentru o societate bibelou„, a declarat Andrei Carabelea.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

Neamț. Trei persoane, printre care o minoră, rănite într-un accident pe DN17B

În seara zilei de duminică, 30 august, s-a produs...

Neamț. Pieton sub influența alcoolului, accidentat de o trotinetă, în comuna Săvinești

Un accident rutier s-a produs pe strada Transformatorului, din...

Percheziții în Regiunea Nord-Est – au fost confiscate 14 milioane de țigări

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...