De clipe de groază, avut parte târgnemțenii care au trecut pe podul Ozana, marți, 23 februarie pe la orele 14.00. Un om îmbrăcat în haine de călugăr s-a prăbușit la pământ fără nicio explicație, în timp ce sângele îi ieșea pe nas. Trecând peste nepăsarea multor conducători în trafic care treceau pe lângă persoana căzută la pământ, fără să oprească sau să sune la Ambulanță, un om a sunat la Ambulanță și Poliție. În câteva secunde Ambulanța, Poliția Locală și Poliția Națională și-au făcut apariția. Unul dintre martori a povestit că l-a văzut pe cetățean prăbușindu-se la pământ fără nicio explicație. Misterul a fost devoalat de către una dintre asistentele de pe Ambulanță și de unul dintre polițiști care l-au recunscut. Este vorba de un cerșetor din județul Suceava care își duce veacul prin Târgu-Neamț de mai multă vreme și care, deghizat în călugăr își bea toți banii primiți din mila unor naivi. „Este beat mort. Îl cunoaștem. E client vechi de-al nostru”, spune asistenta. Acesta a fost transportat la spital unde va primi îngrijiri medicale specifice consumului mare de alcool.
C.T. STURZU