O femeie de 27 de ani a sunat la Secția de Poliție Rurală Sagna, în ziua de 13 iunie, și a spus că a fost bătută de soțul ei. Polițiștii s-au dus la adresa indicată și au stabilit că bărbatul, care are 31 de ani, a comsumat alcool, s-a certat cu soția, a lovit-o cu pumnii, inclusiv peste față, și a amenințat-o cu un cuțit. Iar ca să arate cât e de furios, a spart și geamurile de la două uși din casă.
”În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva presupusului agresor”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, ameninţare şi distrugere. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”.
C.M.