Acasă Etichete Targu Neamt

Etichetă: Targu Neamt

Mitropolitul Teofan slujbă de sfinţire la Târgu Neamț

Duminică, 16 iunie, Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat slujba de sfințire a Capelei din incinta Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie,...

Politicienii din Târgu Neamț prezenţi la Ziua Eroilor

La Târgu Neamț, Ziua Eroilor a fost marcată de o largă prezență a politicienilor locali, care i-au depășit ca număr până și pe enoriașii...

Ziua Eroilor la Târgu Neamț

Ziua Eroilor va fi sărbătorită, la fel ca în fiecare an, cu aceeași solemnitate. Reprezentanți ai administrației publice locale, în frunte cu primarul Daniel...

Târgnemțenii vor farmacii non-stop

În Târgu Neamț nu există nicio farmacie non-stop, deşi mulţi cetățeni ai urbei își doresc o asemenea facilitate. Din cele 9 farmacii din Târgu...

În sprijinul persoanelor cu handicap din Târgu Neamț

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului vine în sprijinul persoanelor cu handicap din orașul Târgu Neamț și comunele limitrofe, prin vizita...

Primele panouri fotovoltaice la Târgu Neamț

Luna aceasta, pe acoperișul unei societăți comerciale din Târgu Neamț se va monta  prima centrală fotovoltaica din oraş cu o putere de 40 KW....

Big Brother la Târgu Neamț

Primăria Târgu Neamț va monta, în perioada următoare, camere de luat vederi la toate intrările din oraș, pentru prevenirea infracționalității, dar și pentru monitorizarea...

Târgu Neamț se pregătește de anveloparea blocurilor

Primăria Târgu Neamț a semnat un contract cu o firmă de proiectare și consultanță, care prevede asigurarea documentațiilor pentru începerea procedurii de înștiințare a...

Orar pentru vaci la Târgu Neamţ

Primăria Târgu Neamț, în colaborare cu Poliția Locală, va amplasa, în perioada următoare, în zona Barieră, la ieșirea din oraș către Pașcani, plăcuțe de...

Jale și prăpăd la Târgu Neamț

- şapte comune din Neamț au fost lovite de inundații Joi seară, potopul și vijelia au acoperit mai multe zone din Târgu Neamț. Copaci arcuiți...

„Spuneți NU cerșetoriei!”, la Târgu Neamţ

Poliția Locală a orașului Târgu Neamț, ca urmare a numărului mare de sesizări în privința cerșetoriei de pe raza orașului, a inițiat o amplă...

Muzeu de literatură la Târgu Neamț

Renumitul anticar ieșean, Dumitru Grumăzescu, dorește să înființeze un Muzeu al Literaturii la Târgu Neamț. El intenționează să doneze mai multe colecții de cărți...

Muzică și dans în Grădina Publică Târgu Neamț

Sâmbătă și duminică, de la orele 17.30, Casa de Cultură Ion Creangă din Târgu Neamț organizează mai multe programe de muzică și dans. Sâmbătă...

Lecție de marketing politic la Târgu Neamț

Partidele nu scapă nici un prilej să-și atragă capital de imagine. Așa s-a întâmplat și de Ziua Copilului, când cei de la USL Târgu...

Școala Domnească din Târgu Neamț la 160 de ani

Fosta Școală Domnească din Târgu Neamț, actuala Școală Nr. 2 „Grigore Ghica-Vodă”, și-a aniversat cei 160 de ani de existență. Vineri, 30 mai, fosta...

Ziua Copiilor la Târgu Neamţ

Cu ocazia Zilei Internaționale a copiilor , Muzeul Memorial Ion Creangă a organizat în perioada 31 mai-2 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului...

Patinoar artificial la Târgu Neamț

Primăria Târgu Neamț se gândește să achiziționeze, în perioada următoare, un patinoar artificial, pe care să-l amenajeze în Parcul de la Cetate. Acesta va...

Radio Iaşi la Târgu Neamţ

Radio Iași a poposit la Târgu Neamț, marți, 28 mai, pentru a realiza emisiunea „Oamenii Moldovei”. Vizita se datorează tîrgnemțeanului Dumitru Grumăzescu, renumit anticar...

Ultimele știri