0:00

După mai multe luni bune de așteptare, se pare că proiectul depus de Primăria Târgu-Neamț în anul 2013 la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, pentru amenajarea parcului de la Cetate, a fost aprobat spre finanțare. Proiectul se numește „Înființare infrastructură de agrement – piscină acoperită și funcțiuni anexe. Investiția totală este de 2 milioane de euro, iar Primăria Târgu-Neamț va trebui să contribuie cu jumătate din sumă, adică cu un milion de euro. City-managerul Vasile Apopei ne-a informat că administrația locală va recurge la un parteneriat public-privat.

„Este vorba de un proiect depus spre finanțare  anul trecut pentru Parcul de la Cetate, proiect care prevede pe lângă piscină, sală de fitness, mai exact un complex de agrement. Acest proiect a fost obținut cu finanțare europeană – 50% și 50% – Primăria Târgu-Neamț. Acum urmează să găsim și sursa de finanțare. Investiția totală se ridică la suma de 2 milioane de euro, din care noi vom trebui să venim cu un milion de euro. Am avut o discuție cu domnul primar Harpa și cred că vom recurge la un parteneriat public-privat, în care și Primăria și agenții economici să dețină acțiuni. Proiectul de la acest parc va fi generator de profit, este un proiect frumos, eu l-am văzut și știu despre ce e vorba. Puține orașe din Moldova și chiar din țară, se pot lăuda cu un asemenea proiect”, ne-a declarat city-managerul Vasile Apopei.

Investiția va fi situată în incinta Parcului Cetate și constă în realizarea unei piscine acoperite și alte funcțiuni de agrement (sală de fitness, sală de culturism). Proiectul a fost depus în data de 05.07.2013 și a trecut de etapele de evaluare și a fost propus spre finanțare. (C.T. STURZU)

Articolul precedentCentru multi-social la Piatra Neamț
Articolul următorÎncă 10 motocoase pentru asociațiile de proprietari

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.