Etichetă: adrian caciu
Comunicat de presă. La Neamț, PSD a dovedit: s-a semnat contractul de finanțare pentru...
Vineri, 17 mai, a fost o zi istorică pentru județul Neamț: s-a semnat contractul de finanțare pentru noul Spital Județean de Urgență, un moment...
Cardurile pentru alimente vor fi încărcate înainte de Paște, susține Ministrul Investițiilor
Cardurile sociale pentru alimente au fost acordate pentru a veni sprijinul persoanelor vulnerabile. Beneficiarii primesc suma de 250 de lei la fiecare două luni.
Ministrul...
Când se depun cererile pentru voucherul de 500 lei pentru rechizite
La ultima ședință de guvern, din 12 octombrie, a fost adoptată ordonanța de urgență prin care se finanțează tichetele educaționale destinate copiilor din familii...
Când primesc profesorii prima de carieră didactică
Una dintre promisiunile primite de sindicaliștii din educație în urma grevei de la finalul anului școlar precedent a fost acordarea unei „prime de carieră...
Amendament PSD/PNL pentru actualizarea grilei impozitului pe proprietate
Senatorii PSD şi PNL au depus amendament la Ordonanţa 16/2022, care urmăreşte actualizarea grilei privind impozitul pe proprietate, a declarat miercuri, 5 octombrie, la...
Eugen Țapu-Nazare, PNL: „Impozitarea suplimentară pe proprietate, propusă de ministrul PSD al Finanțelor, ne întoarce...
Partidul Național Liberal privește cu maximă îngrijorare declarațiile ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, prin care și-a anunțat intenția de a introduce noi taxe pe...
Finanțe 2022: titluri de stat la cea mai mare dobândă de la lansarea programului...
De luni, 7 februarie, românii pot cumpăra titluri de stat ediția Tezaur la dobânzi extrem de avantajoase. Ministerul Finanțelor a emis pentru luna în...
Veste bună pentru șoferi: Ministrul Finanțelor anunță că amenzile nu cresc
Punctul de amendă, care reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, ar fi trebuit să crească, potrivit normelor legale, de la 1 ianuarie...