FOTO. Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Roman

Un autoturism staționat pe strada Toma Stelian din municipiul Roman a fost distrus de un incendiu în dimineața zilei de 15 ianuarie, în jurul orei 07:37.

FOTO. Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Roman

Flăcările s-au manifestat generalizat în interiorul vehiculului, însă, din fericire, nu se aflau persoane în autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, două echipaje de pompieri, împreună cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Roman, au intervenit la fața locului.FOTO. Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Roman

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilita ca fiind un scurtcircuit electric.

Autoritățile recomandă verificarea periodică a instalațiilor electrice ale autoturismelor pentru a preveni astfel de incidente.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...