0:00

Ştefan Potop, la 53 de ani: „Un drum fără obstacole nu duce nicăieri”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

– Ştefan, împlineşti mâine 53 de ani. Noi îţi urăm La mulţi ani! Cum se vede  lumea de la înălţimea acestei vârste? E mai frumoasă, mai înţeleaptă, mai bună  decât cea văzută atunci când aveai 18 ani?

– Vă mulţumesc! Pentru cei mai tineri pot să spun că, într-adevăr, înaintând în vârstă, lumea se vede mai clar, chiar dacă nu mai bine. Timpurile se schimbă şi noi în ele.

 – Eşti pictor, ai răspunderi profesionale (preşedinte al unei filiale judeţene a UAP) dar şi îndeletniciri de dascăl. Care din cele trei îţi este cea mai dragă? La care ai renunţa şi mâine, dacă s-ar putea?

– Despre un aparat multifuncţional se spune că, cu cât are mai multe funcţii, cu atât le îndeplineşte mai superficial. Omul poate însă demonstra că lucrurile pot fi făcute bine până la capăt dând dovadă de iniţiativă, responsabilitate, solidaritate. La mine îndeletnicirile se împletesc, vorbele predau, exemplele ghidează, învăţ învăţând pe alţii. „Foloseşte ziua de azi şi fii cât mai puţin încrezător în viitor”, spunea Horaţiu acum 2000 de ani. Mâine va fi o altă zi.

– Dacă ar să faci un bilanţ la 53 de ani, ce calificativ ai crede că meriţi în ochii tăi? Argumentează.

– Doar colegii, cadre didactice, mă înteleg şi ştiu cât este de greu la autoevaluare, în fiecare an, să aduni câte un sfert de punct din combaterea absenteismului şi violenţei şcolare, lectorate cu părinţii, sticle şi borcane, abonamente la Cutezatorii etc., pentru un calificativ onorabil. Dar mai am o zi de vacanţă! Astazi mă pot lăuda doar cu cei doi copii: Mara şi Vladimir. În rest nimic memorabil.

– Eşti unul din artiştii plastici care a revigorat portretul în pictură, chiar cea mai importantă tabără de creaţie din această vară, cea de la Potoci, a avut temă „Portretul”. Consideri că e o temă de viitor?

– Pentru a revigora portretul (chiar şi la Potoci) nu avem nevoie numai de pictori ca Rafael ori Holbein, ci şi de modele precum Baldassare Castiglione sau Erasmus din Rotterdam. Portretul simbolic este o temă de viitor în măsura în care nevoia de ubicuitate este resimţită în societate, în politică sau în religie, la o înaltă ţinută, iar asta ţine mai mult de comanditar decât de executant. Din păcate unii cred că doar televizorul le aduce notorietate şi nemurire.

– Legat tot de portret, ai de gând să deschizi o galerie cu portretele colegilor, prietenilor sau ale unor oameni cu chipuri interesante din preajmă?

– Da, revenind pe pământ printre ai noştri, am avut şi am plăcerea şi onoarea de a portretiza o multitudine de chipuri, pentru fiecare căutând să-i găsesc o fărâmă de sublim.

– De ce nu mai faceţi primiri de noi membri în UAP la Neamţ. Nu mai avem artişti tineri şi care merită să devină membru UAP, sau criteriile de primire sunt mult prea drastice?

– Un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Primirile de membri stagiari şi titularizările de membri se fac pe baza recomandării filialei, cu avizul Comisiei Naţionale. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai unui institut superior de artă şi să facă dovada unei activităţi importante în domeniul artelor vizuale. În ultimii doi ani au fost trei aspiranţi, cu toţii respinşi de Comisia Naţională. Tinereţea nu este atu decât ca stare de spirit. De exemplu, eu am intrat în UAP la 44 de ani, Romanescu la 57 şi Vadana la 73. “Ars longa,Vita brevis.” Poate este motivul pentru care unii, care nu au mai avut răbdare să întrunească condiţiile, şi-au făcut propria uniune a artiştilor plastici – există aşa ceva -, unde accezi şi interpret de folclor  fiind, cu condiţia să ai 25 euro pentru cotizaţie. Vorba Vrăjitorului din Oz către Sperietoarea de ciori: ”Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi dau o diplomă!”

– Ce sfaturi ai da unui tânăr cu talent şi care doreşte să devină artist plastic?

– Cei care vor munci din convingere, cei care au ambiţie, cei care vor descoperi în arta plastică o bucurie, vor reuşi. Artişti sunt cei care au respect pentru maeştri, au o filozofie despre lume şi viaţă, descoperă noutăţi, duc meseria mai departe, nu pentru bani, nu pentru poziţie, ci pentru exprimarea libertăţii de creaţie şi afirmarea personalităţii umane.

A consemnat Nicolae SAVA

Articolul precedentAstra visează la calificare la Piatra Neamţ
Articolul următorMoaştele Sfântului Nectarie, la Cotu-Vameş

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.