0:00

Astra visează la calificare la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Astra Giurgiu visează la o calificare, în premieră, în grupele Europa League chiar la Piatra Neamț, în dauna celor de la Maccabi Haifa. Stadionul Municipal a mai purtat noroc și echipei FC Vaslui, în drumul ei spre aceasta fază a competiției, iar giurgiuvenii, dacă se vor simți bine la Piatra Neamț, pot juca și meciurile din grupe pe acest teren.

Maccabi Haifa a câștigat în tur cu 2-0, iar jocul românilor n-a avut consistență. Acum se speră la o cu totul alta prestație și la îndeplinirea unui vis, mai ales că, într-o intervenție televizată, președintele Dinu Gheorghe a spus că ”toți banii care vin de la UEFA vor fi ai fotbaliștilor”. Duelul va începe la ora 19 si va fi arbitrat de o brigada din Turcia. Arbitrul de centru, Hüseyin Göçek, de 36 de ani, n-a jucat însă fotbal în cariera sa, ci baschet până la nivelul echipei școlii la care a învățat și a clubului Galatasaray Istanbul. A fost pe lista arbitrilor la EURO 2012 și a  arbitrat chiar și un meci la Piatra Neamț. S-a întâmplat în 2011, pe data de 29 martie, când România a învins aici Luxemburgul cu 3-0. Altfel, eşecul cu Petrolul, de duminică, din etapa a 6-a a Ligii I, scor 1-2, nu i-a picat deloc bine patronului Astrei, Ioan Niculae, care l-a luat în colimator pe atacantul zambian Fwayo Tembo. „N-avem nevoie de floricelele lui Tembo. Acest jucător nu mai are ce căuta aici. Poate merge la orice echipă, liber de contract. Îl las pentru doar un euro. Tembo are probleme grave de caracter. Sunt lucruri simple pe care el le poate face şi nu le face“, a spus Niculae imediat după joc. Tembo a replicat dur, când a lansat acuze grave la adresa celor din conducerea Astrei, cărora le-a transmis că nu și-a primit banii la timp și va fi absent la jocul cu Maccabi Haifa, de astăzi.

Astra Giurgiu nu impresionează doar prin rezultatele din ultimul an, ci şi prin proiectul gândit de patronul Ioan Niculae. Spectatorii veniţi să asiste la partida dintre reprezentantele României în Europa League, Astra şi Petrolul, au avut surpriza să constate că lucrările la peluze se află într-un stadiu avansat. Din sezonul viitor, Astra va avea la dispoziţie o arenă de top şi nu va mai fi nevoită să plece în țară să joace partidele din cupele europene, aşa cum a făcut-o în ultimele două luni. Mai mult, stadionul din Giurgiu va putea găzdui şi întâlniri din grupele Ligii, urmând a fi abia a patra arenă din România care se bucură de acest privilegiu, după arena din Piatra Neamț, Național Arena din Capitală și stadionul Gruia din Cluj.

Lucrările la arena din Giurgiu sunt în fază avansată. Până acum s-a ridicat deja tribuna a doua, iar până la începutul anului viitor se va rezolva ridicarea peluzelor şi se va pune la punct infrastructura din vecinătatea arenei. Ioan Niculae anunţa încă de acum o lună că va urgenta finalizarea stadionului de la Giurgiu. De la anul, ţara noastră va avea încă un stadion extrem de modern, la Giurgiu. Va fi doar al patrulea din România care va putea să găzduiască meciuri din grupele Ligii Campionilor, a fost promisiunea lui Niculae. (C. SOROCEANU)

Articolul precedentCUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Articolul următorSe mută Cardiologia

1 COMENTARIU

  1. pt. dl. Cristi Soroceanu – este adevarat ca stadionul Astrei va fi al 4-lea din tara care va fi acceptat in grupele ligii campionilor dar…” după arena din Piatra Neamț, Național Arena din Capitală și stadionul Gruia din Cluj” … nu cred ca arena din Piatra Neamt este acceptata in grupele ligii, ci in locul ei trebuia enumerata Cluj Arena.
    Sa fim seriosi, se pot juca meciuri din grupele UCL pe stadionul nostru si nu se pot juca pe Cluj Arena ??

    aa si ar trebui corectat titlul cu „Astra-Maccabi, joi, de la ora 19.30”. Bruma de spectatori care vrea sa vina la acest meci vor veni la 19.30 in loc de 19.00 !

Comentariile sunt închise.