Bienala Națională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, ediția XVIII

Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XVIII-a ediție a Bienalei Naționale de Artă Plastică „Lascăr Vorel” Piatra Neamț. Manifestarea are loc la Muzeul de Artă Piatra Neamț și se desfășoară în perioada 30 octombrie 2023-7 ianuarie 2024. Vernisajul are loc pe 30 octombrie, de la ora 17:00. „Timp de două luni, prestigioasa manifestare națională de artă plastică aduce la Piatra Neamț artiști contemporani profesioniști: pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România”, anunță Complexul Muzeal Național Neamț. Pe simezele Muzeului de Artă vor fi expuse peste 100 de lucrări, realizate de artiști din țară, cu abordări tehnice diferite și multiple interpretări de factură experimentală. Ca dovadă a importanţei pe care a dobândit-o Bienala de la Piatra Neamţ, artiştii premiaţi şi nominalizaţi la ediţiile precedente revin și în acest an pe simeze.

Bienala Națională de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, ediția XVIIIComponența de excepție a juriului și de la această ediție onorează evenimentul, reafirmând statutul Bienalei ca manifestare artistică de amploare, definită ca una dintre expozițiile concurs majore din țară. Astfel, personalități marcante din domeniul criticii de artă și al artelor plastice vor analiza și vor desemna câștigătorii. Președintele juriului, Erwin Kessler, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă Recentă, Cătălin Davidescu, critic de artă, Mircea Roman, sculptor, Suzana Dan, artist plastic, manager cultural Rezidența BRD Scena9 și Ștefan Potop, pictor, președintele Filialei UAP Neamț,vor acorda „Marele Premiu” și câte un premiu pentru fiecare categorie în parte (pictură, grafică, sculptură) iar Fundația „Vorel” Piatra-Neamț, în calitate de partener, va acorda „Premiul pentru debut”, în ziua vernisajului. Și la această ediție, vizitatorii vor avea ocazia să își aleagă un favorit pe care să îl voteze, iar la finalul expoziției, organizatorii vor acorda „Premiul Publicului”, celui mai apreciat artist. Partenerii acțiunii sunt Fundația „Vorel” Piatra Neamț și Filiala Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Complexul Muzeal Național Neamț sprijină și promovează arta contemporană, oferindu-le artiștilor ocazia de a se exprima. Diversitatea stilistică și varietatea tehnicilor caracteristice activităţii creatoare contemporane caracterizează fiecare ediție a Bienalei. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...