Războiul scoate tot ce e mai rău, dar și ce e mai bun din oameni. În România, până ce autoritățile s-au pus de acord și au reușit să se organizeze la nivel național, pentru a primi zecile de mii de femei și copii fugiți din calea războiului, aflați în tranzit prin țara noastră, românii au reacționat mai rapid și mai simplu, întâmpinându-i, pe tot parcursul drumului lor, începând de la graniță până în localitățile în care s-au oprit, cu pachete de hrană, cu apă, oferindu-le tot suportul lor, omenește.
Printre cei 17 adulți și 23 de copii care au ajuns în Piatra Neamț și au fost cazați la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu, se află și o femeie de 42 de ani, Alina Krivaschipovna, care a fugit de bombardamentele din Kiev împreună cu fiul ei de 10 ani. Femeia a fost uimită să constate că, dacă conaționalii ei nu au adăpostit-o, românii i-au oferit tot ce avea nevoie pentru a ajunge cu bine în siguranță.
„Două zile a durat drumul până la graniță. La un moment dat, ne-am oprit într-o pădure peste noapte și am dormit acolo. Ne-a trezit în zori zgomotul bombardierelor rusești care treceau pe deasupra noastră. Cea mai apropiată așezare omenească de unde eram noi, un grup de femei și copii din Kiev, era un sanatoriu privat. Ne-am dus acolo, speriați, rugându-i să ne primească. Un domn de acolo ne-a spus că nu ne poate primi, că nu suntem pacienții lor, așa că am pornit mai departe pe jos, către granița României”, povește Alina, care a lăsat afacerea, casa, rudele și a fugit doar cu ce avea pe ea și cu două genți în care a înghesuit ce i-a picat în mână, în momentul în care bombardierele rusești zguduiau pereții blocului în care locuia, la câteva sute de metri de aeroportul din Kiev.
În schimb, după 10 ore de stat în frig la granița din Ucraina, imediat ce au ajuns în România, au fost întâmpinați de oameni simpli care i-au întrebat ce au nevoie.
„Erau acolo oameni cu mașini care ne întrebau unde vrem să ajungem, în Italia, în Marea Britanie, în Suedia? Că ne duc ei cu mașina, gratis. Alții ne-au adus de mâncare și apă. Toată lumea se purta atât de frumos și de bine cu noi, încât m-am simțit, poate pentru prima dată în viața mea, importantă. Eram într-o țară străină, dar oamenilor acelora chiar le păsa de mine și de copilul meu, dacă am ce-mi trebuie, dacă am mâncat, dacă sunt obosită! Atâta omenie și bunătate, nu știu cum voi putea mulțumi vreodată”, și Alina Krivaschipovna a ridicat brațele cu entuziasm, ca și cum ar fi vrut să spună „Dumnezeu o să-i răsplătească!”, cu ochii în lacrimi.
Ea și grupul din care face parte au văzut românii așa cum nu credea vreodată că-i va vedea.
La Colegiul Gheorghe Cartianu din Piatra Neamț, directoarea, împreună cu polițiști locali și pompieri, au trecut prin toate camerele și au făcut listă cu toate necesitățile oamenilor: pastă de dinți, medicamente, șampon, hăinuțe pentru copii, jucării. O masă caldă le-a fost adusă de la pizzeria de peste drum de liceu. Toate acestea au ajuns în cel mai scurt timp, la aceste femei și la copiii lor, din banii oamenilor de acolo.
Acești oameni pleacă de acasă doar cu hainele de pe ei și cu câte ceva de prin frigider și lasă totul în urma lor. Solidaritatea nu are granițe, iar pietrenii își demonstrează acum generozitatea și omenia.
Angela Croitoru
