Atenționare cod galben de caniculă în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează aproape toată țara, inclusiv jumătate din județele Regiunii Nord-Est. Atenționarea este valabilă pe 25 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, când se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru finalul lui Cireșar, caniculă și disconfort termic accentuat.

Joi (25 iunie) în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și estul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, unde izolat va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Din Regiunea Nord-Est sunt vizate județele Botoșani, Iași și Vaslui. Chiar dacă codul galben nu acoperă momentan și județele Neamț, Suceava și Bacău, și aici vor fi valori termice deosebit de mari, iar pentru următoarea perioadă sunt prognozate temperaturi care vor depăși frecvent pragul de 30 de grade. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, Administrația Națională de Meteorologie poate emite noi atenționări.

FOTO meteoromania.ro

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Vaslui. Flagrant cu droguri – un tânăr a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani a fost reținut...

Trei federații sindicale din învățământ protestează joi la Palatul Parlamentului. Cer eliminarea măsurilor „anti-educație”

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET" și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER" – organizează joi, 25 iunie 2026, un protest în fața Palatului Parlamentului, începând cu ora 11:00.