Parchetul Iași a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui şofer acuzat de dare de mită. Pe data de 18 aprilie 2017, un agent din cadrul unei secții de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași a sesizat la Linia TelVerde a Direcției Generale Anticorupție (0800.806.806) “despre faptul că l-a surprins pe TIR în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. Cu această ocazie, acesta i-a promis polițistului suma de 600 lei cu scopul de a nu-i întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii în cauză”, precizează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Iaşi, într-un comunicat de presă.

spaga la politieTIR a fost surprins în flagrant, pe data de 24 aprilie 2017, în timp ce oferea agentului de poliție, denunțător în cauză, o parte din suma promisă, respectiv 300 de lei, în scopul de a propune o soluție favorabilă în dosarul penal. “Față de TIR s-au dispus cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Precizăm că agentul de poliție denunțător în prezenta cauză a mai sesizat DGA Iași cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită în alte 4 situații, una în 2014, iar celelalte 3 în 2016, toate cele 4 denunțuri fiind materializate în acțiuni de prindere în flagrant, cauzele fiind finalizate prin rechizitoriu”, mai informează DGA Iaşi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPe unde se mai întrerupe apa potabilă
Articolul următorUn tânăr de 24 de ani din Iași a făcut 23.000 de lei dând 3 telefoane
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.