Închisoare cu suspendare pentru mită la polițist

Un tânăr de 24 de ani, din Târgu Neamț, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Neamț la un an și 4 luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, fiind găsit vinovat de comiterea infracțiunii de dare de mită. Totul i s-a tras după ce pe 23 aprilie 2023 a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 98 de km/h în Târgu Neamț, limita legală fiind de 50 km/h. Când a fost oprit de polițiști aceștia au constatat că tânărul era sub influența băuturilor alcoolice, având o valoare la etilotest de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, a prezentat oamenilor legii un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, documentul fiind măsluit. De menționat este faptul că șoferul avea permis, dar era suspendat, măsura urmând să expire în doar trei zile.

În aceste condiții pentru a scăpa fără dosar penal, a oferit agenților 200 de euro. Demersul nu l-a ajutat cu nimic, pentru a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar prin hotărârea de condamnare judecătorii au dispus confiscarea în folosul statului a banilor cu titlu de mită. De menționat este faptul că pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț tânărul mai are un dosar cu acuze de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Mai trebuie spus că la momentul la care a fost oprit de polițiști, aceștia i-au comunicat că va fi sancționat cu amendă de 1.305 lei pentru depășirea limitei de viteză, 870 de lei pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere și 11.305 lei pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cu aplicarea măsurii complementare de 6 puncte penalizare.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...