Siguranța online în „Săptămâna prevenirii criminalității”

Un capitol aparte în Proiectul „Săptămâna prevenirii criminalității”, 23-28 mai, a fost dedicat siguranței în mediul virtual. Poliţiştii Compartimentului de  Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IJP Neamț au organizat o acțiune de informare privind criminalitatea informatică, într-un centru comercial din municipiul Piatra Neamț.

Polițiștii au purtat discuții cu cetățenii despre tipurile de fraude informatice și le-au distribuit broșuri despre modalitățile de gestionare a pericolelor, legislația existentă, dar și instituțiile abilitate la care pot apela, în cazul în care sunt victime ale infracțiunilor cibernetice.

Siguranța online în „Săptămâna prevenirii criminalității”

„Activitatea s-a fundamentat pe importanța prevenirii și informării cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun în lumea virtuală (hărțuire, furt de date personale, expunere la materiale ilegale sau cu conținut dăunător, pornografie, fraude cibernetice, etc.) și cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în ceea ce privește infracțiunile din mediul on-line”, a precizat agent Georgiana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Siguranța online în „Săptămâna prevenirii criminalității”

Pentru a nu deveni victima unor înșelăciuni la efectuarea cumpărăturilor online sau în alte situații în care accesați internetul polițiștii vă recomandă:

Asigurați-vă că acea conexiune este securizată (pictograma unui lacăt confirmă faptul că pagina accesată este una sigură);

Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute și asigurați-vă că sunteți pe un site oficial, înainte de a opera orice tip de tranzacție ori plată online;

Nu accesați un link sau o anexă la e-mail sau SMS nesolicitat și verificați adresa expeditorului;

Evitați operatorii economici care nu afișează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de înregistrare fiscală etc.);

Folosiți un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire și achitați contravaloarea după ce v-ați asigurat că ați primit exact produsul comandat;

Nu comunicați nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVV2, datele personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parole de securitate utilizate în tranzacționare.

Poliția Română, DNSC (CERT-RO) și Asociația Română a Băncilor  recomandă tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să semnaleze imediat orice tentativă de fraudă.

Accesați site-ul sigurantaonline.ro pentru a citi articolele despre diverse tipuri de fraude și pentru a vă testa pentru a vedea cât pregătiți sunteți să faceți față fraudelor cibernetice.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...