Prima sesiune de vară a programului Rabla pentru electrocasnice a început vienri, 17 iunie, la ora 10. Sunt câteva noutăți, dar și o serie de reglementări menținute, de pildă valoarea voucherelor pentru fiecare echipament – aceeași ca anul trecut.
Ce s-a schimbat: voucherul emis este nominal și netransmisibil, cei care nu-l folosesc nu vor mai putea aplica pentru același echipament anul acesta, perioada de valabilitate a scăzut de la 15 la 7 zile din momentul validării voucherului de Administrația Fondului de Mediu , voucherul trebuie utilizat în perioada celor 7 zile, iar formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile (televizorul a fost eliminat din listă) trebuie să se finalizeze în decurs de 7 zile.
Calendarul programului Rabla pentru electrocasnice este:
-17 iunie 2022, ora 10.00 – 23 iunie 2022, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor;
-24 iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25 milioane lei;
-1 iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10.000 milioane lei;
-8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15 milioane lei.
Valoarea voucherelor din acest program este:
-400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasa energetică C;
-400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin noua clasă energetică D;
-400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
-400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
-400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;
-200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
-500 lei pentru laptopuri;
-300 lei pentru tablete.
C.I.