Cine s-a îmbolnăvit acum, în prima lună a anului, și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a avut șansă, dacă se poate spune așa. Șansă la un tratament cât spitalul a (mai) avut cele necesare: medicamente, materiale sanitare, căldură, hrană.
Cel puțin așa spune dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului, care anunță vremuri grele pentru luna februarie. Deocamdată, doar pentru luna februarie. Când, cu bani mai puțini (c-așa-i legislația) și cu o enigmă mare legată de cât este bugetul pe acest an, pacienții vor fi întâmpinați la internare cu o listă de reduceri. ”Bugetul este diminuat cu 10% pe partea de cheltuieli cu funcționarea spitalului, adică medicamente, materiale sanitare, cu utilitățile. Este această ordonanță de urgență 90/2017 care impune reducerea cheltuielilor cu bunurile și serviciile cu 10% și încă nu a fost abrogată. Ne afectează foarte mult, mi-e frică să nu ne blocăm la un moment dat”, declară medicul manager al spitalului.
Așa o previziune nu poate decât să aducă în trista (re)amintire colectivă situația de acum câțiva ani, când pacienților din spital li se dădea te miri ce și rudele făceau drumuri dese la farmacii, după tratamentele fără de care internarea nu-și mai avea rostul. ”Deocamdată, am făcut un necesar de medicamente pe luna februarie, diminuat cu 10% și vom vedea cum o să rezistăm. La fel și la materiale sanitare. Făcusem în luna noiembrie un necesar pe trei luni, inclusiv pe luna ianuarie, știam că vor veni reduceri. Iar, cel puțin în luna ianuarie, sunt foarte multe internări, dar ne descurcăm. Începe să se termine și pe ianuarie, fiindcă sunt mult mai multe internări decât anul trecut, luna aceasta numai într-un week-end au fost 111 internări, cam pe toate secțiile.În funcție de bugetul care ne va veni, o să încercăm ceva suplimentări. Pentru că, sincer, nu știu cum o scoatem la capăt”, mai spune managerul interimar.
Singurul lucru cert, la acest moment, este că și în luna februarie cadrele medicale și nemedicale ale spitalului își vor primi salariile, la timp, tot fiindcă legea obligă. Rămâne de văzut din ce fonduri vor fi acoperite salariile medicilor, care de la 1 martie sunt cele stabilite pentru anul 2022, un favor acordat de guvern după protestele din toamna trecută.
În ce privește soarta pacienților, lucrurile sunt sumbre și, pe lângă reducerea de la medicamente și materiale sanitare, implicit ar urma să scadă și serviciile medicale acordate. Managerul interimar spune, însă, că reducerea nu afectează vreo secție anume, că nu țintește anumite medicamente sau materiale sanitare: ”Vom vedea în perioada imediat următoare dacă vor fi secții afectate, dar noi am făcut reduceri de cantități la toate medicamentele. Pentru luna februarie, necesarul este de 440.000 lei, față de 500.000 lei cât este pe luna ianuarie, și în necesarul pe februarie intră și substanțe de contrast, vaccinurile antirabice, vaccinul antitetanos, le asigurăm, deși sunt extrem de scumpe. Nu putem nici limita internările, noi trebuie să-i oferim pacientului ceea ce are nevoie: internare, rețetă, internare de zi. Fiind spital de urgență, ne străduim să facem stocuri pentru medicamentele într-adevăr de urgență Că mai sînt și alte medicamente, vitamine… Cam astea își cumpără pacienții în ultimii ani: vitamine, medicamente pentru ficat. Dar nu-și cumpără antibiotice, nu-și cumpără medicamente pentru bolile cardiace. Ei, dacă-și cumpără ceva,dacă auziți că pacientul este trimis, deși nu-i trimis, i se spune: uite, asta n-avem, o să vă dăm pe rețetă, și ei își cumpără. Cînd avem medicamentul necesar, pacientul nu este trimis să-și cumpere. Ne străduim, deocamdată, să asigurăm medicația de bază, pe fiecare secție, știam că orice început de an este foarte greu. Necesarul este redus pe luna februarie, vom vedea, au mai fost perioade de astea și or să tot fie, fiindcă în sănătate, oricât de mult ai încerca, nu ai cum să astupi toate găurile, eu am mai spus că sănătatea este scumpă și fondurile sunt așa cum sunt. Să sperăm că ne descurcăm”. (C.I.)