ACTUALIZARE: După câteva ore de audieri, procurorul care anchetează crima din Campusul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” a decis să-l reţină pe Aurelian Giosan, suspectat că şi-a ucis un coleg de cameră şi l-a rănit grav pe celălalt.
Urmează ca, în cursul zilei de 11 noiembrie, Giosan să fie prezentat Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă.
În perioada imediat următoare, el va fi supus unei expertize psihiatrice medico-legale, pentru ca specialiştii să stabilească dacă are discernământ prezent în raport cu faptele comise şi dacă suferă de vreo tulburare psihică.
Procurorul Alexandru Pecincu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Iaşi a precizat că, în scurt timp, instituţia pe care o reprezintă va face un comunicat de presă referitor la acest caz. (C. MIRCEA; FOTO: bzi.ro)
ŞTIRE INIŢIALĂ: Aurelian Giosan a fost prins, după o acţiune comună a poliţiştilor din Iaşi şi Neamţ, cu sprijinul serviciilor de operaţiuni speciale din Iaşi şi Bacău.
Era acasă, la Roman, unde a ajuns în timpul nopţii, iar poliţiştii au supravegheat imobilul până dimineaţă, la ora regulamentară 6, când legea le permite să intre în locuinţele proprietate privată.
Rănit la mâini, Giosan a fost urcat direct în maşina poliţiştilor ieşeni şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, unde este audiat, la această oră, de procurorul de caz. N-a opus rezistenţă, dar nici n-a spus nimic despre fapta pe care a comis-o.
„Urmează să se stabilească ce traseu a parcurs de la Iaşi la Roman, de unde provin leziunile de la mâini, ce a făcut pe parcursul zilei de ieri şi al nopţii şi, mai ales, detaliile despre comiterea faptei”, a aprecizat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. (C. MIRCEA; FOTO: bzi.ro)