Noi acuze în cazul accidentului rutier de la Târgu Neamț, de pe 31 iulie, eveniment în care a fost implicată o autosanitară din cadrul Serviciului de Ambulanță Neamț (amănunte aici). Pacienta ce era la acel moment în ambulanță a decedat pe patul de spital la o săptămână distanță.

ambulanta accide„La data de 7 august a.c., am fost informați cu privire la faptul că una dintre victimele evenimentului rutier din data de 31 iulie a.c., o femeie în vârstă de 73 de ani a decedat”, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. Pe lângă acuzele inițiale, de vătămare corporală din culpă, dosarul penal deschis în acest caz vizează de acum și infracțiunea de ucidere din culpă.

ambulanta accidentReamintim că în eveniment a fost implicat un autoturism, ambulanța și o mașină de mare tonaj. Au fost 6 victime între care șoferii de pe ambulanță și TIR, doi bărbați de 52 și 49 de ani, pacienta din ambulanță, de 73 de ani, o asistentă medicală, un voluntar de la SAJ și un pasager din TIR. Coliziunea a fost provocată de o șoferiță de 49 de ani, din Răucești. Aceasta nu a respectat semnificația indicatorului Oprire și a intrat în ambulanța ce era în misiune. Salvarea s-a oprit în TIR, iar autoturismul în gardul unui imobil. (G.S.)

Articolul precedentACTUALIZARE Două mașini ard ca niște torțe în curtea unei firme pietrene
Articolul următorIncendiul de la Roznov a fost provocat de o lumânare: 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.