Accident în giratoriul de la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamț

Bărbat rănit după ce a intrat cu mașina în digul unui râuSâmbătă, 5 aprilie, în jurul orei 20:50, în giratoriul dintre strada Mihai Eminescu și Bulevardul Decebal, lângă Muzeul de Istorie din Piatra-Neamț, a avut loc o coliziune între două autoturisme, pe fondul neacordării de prioritate. O femeie de 37 de ani a fost transportată la spital cu multiple traumatisme.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, la pătrunderea în sensul giratoriu amenajat la intersecția cu strada Mihai Eminescu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din aceeași localitate, care circula în sensul giratoriu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto, în vârstă de 37 ani, fiind transportată la spital.

Ambele conducătoare auto au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora