Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț are ocazia să-și completeze echipa de conducere, prin concurs organizat pentru funcția de director medical. Anunțul a fost afișat pe site-ul spitalului. Funcția este ocupată interimar de dr. Mihai Aurelian Tănase, din noiembrie 2022, pe o perioadă de șase luni. Acesta din urmă ne-a confirmat faptul că se va înscrie la concurs.
Alexandru Patrașcu, managerul spitalului ne-a declarat:„Dintre toți membrii Comitetului Director al spitalului doar postul de director medical este ocupat prin mandat de interimar. După ce postul se va ocupa prin concurs va exista posibilitatea conducerii spitalului să organizeze examene pentru ocuparea tuturor funcțiilor de conducere din cadrul compartimentelor și secțiilor de la nivelul spitalului. Ne dorim acest lucru pentru stabilitate și o mai mare responsabilitate în rândul tuturor angajaților, cât și o mai bună calitate a actului medical”.
Examenul cuprinde două probe, cea scrisă (test grilă), respectiv susținerea proiectului de specialitate.
Ultimul concurs pentru același post organizat anul trecut a fost anulat, în urma unor contestații.
C.T.S.