Protestul agricultorilor și transportatorilor nu este singura problemă urgentă cu care se confruntă guvernanții. Astăzi, 17 ianuarie, de la ora 14.30 are loc o ședință a Federației Sanitas în care va fi luată decizia privind declanșarea unei greve începând cu luna februarie.
La Consiliul Național al Federației Sanitas va participa și premierul Marcel Ciolacu. Pentru a preveni declanșarea unei greve, Guvernul a dispus deblocarea posturilor din sănătate, peste 7.600 în total. Însă, sindicaliștii au și pretenții salariale care, cel puțin deocamdată, nu au fost rezolvate. Președintele SANITAS București, Viorel Hușanu, declara în urmă cu 10 zile că deblocarea posturilor este „insuficient”, deoarece aceste posturi nu vor fi atractive din punct de vedere salarial. „La Gomoiu, la un spital de pediatrie, cu un spor de numai 12% nu cred că cineva vine pe un salariu de asistent medical de 3.000 – 4.000 de lei. Și anul trecut, când au fost deblocate, știu că nu a fost o adresabilitate la spitale unde sporurile sunt mici. Există o diferență foarte mare, încă de patru ani de zile, între sporurile dintre unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății și cele din subordinea autorităților locale”, a declarat Viorel Hușanu, citat de globalmanager.ro.
Nu trebuie uitată nici mișcarea de protest care a fost deja declanșată de medicii de familie, nemulțumiți de anunțata scădere a sumelor pe care le vor primi de la Casa Națională de Sănătate. Deocamdată acest protest „se face în timpul liber, în sensul că noi lucrăm câte doi medici pe cabinet, când cel de dimineaţă lucrează, cel de după-amiază protestează”, după cum menționa dr. Angela Bica, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale a Medicilor de Familiei Neamţ pentru mesagerulneamt.ro. Cu toate acestea, din februarie, dacă nu se ajunge la o înțelegere, doctorii de familie amenință că nu vor mai încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce ar însemna ca pacienții să achite orice serviciu de care vor avea nevoie, începând cu o simplă consultație.
Vlad B.