0:00

APOSTOLUL, octombrie 2012

Revista cadrelor didactice din Neamţ consemnează din prima pagină Ziua mondială a educatorilor şi centenarul Şcolii normale „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ, instituţia care a dat învăţământului nemţean (şi nu numai) mii de dascăli. Din pagina dedicată învăţământului romaşcan aflăm că şi aici una dintre instituţiile şcolare a împlinit o vârstă onorabilă (Colegiul Roman Vodă – 140 de ani), iar în municipiu a avut loc recent un simpozion internaţional consacrat „Anului credinţei”. Am citit cu interes rubrica profesorului Gheorghe Ţigău despre „Cultivarea limbii române” şi grupajul de versuri semnat de prozatorul Zaharia Stancu, scriitor al cărui centenar a fost sărbătorit în octombrie, acum zece ani, în 2002. Revista gâzduieşte în paginile sale şi câteva importante articole despre activitatea sindicală din învăţământul nemţean.

ANOTIMPURI, 67-68/2012

Consistente, ca de fiecare dată, cele mai recente numere ale revistei elevilor de la Liceul „Cartianu”, coordonaţi de Olimpia Sima şi Constantin Tomşa. Penultimul număr cuprinde articole despre presonalităţi (din domenii foarte diferite) precum Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, I.L. Caragiale, Charles Dickens, Valeriu Gafencu, Nicolae Steinhardt, Ilie Cleopa, Sergiu Celibidache etc. O interesantă anchetă printre absolvenţi citim sub titlul „Puls şcolar – Spre alte zări”. Am mai remarcat „Minidicţionarul de termeni” semnat de Dumitru Chele şi grupajul de versuri care încheie revista. Ultimul număr gâzduieşte articole despre Agârbiceanu, Romulus Vulpescu, Hogaş, Cartianu. Am citit cu interes rubrica „Bobociada”, Memorialul de vacanţă şi textele lui Ştefan Crăescu, student.

Articolul precedentPentru copiii noștri: After-school în fiecare școală
Articolul următorExpoziţie Mircea Titus Romanescu la Galeriile „Vorel”