Radu Marius Mororșanu din Roman, are 17 ani și este elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. S-a împrietenit cu muzica din primii ani ai vieții, în parte, ajutat și de notele muzicale care “curg” prin venele părinților. A absolvit Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman, iar în paralel a studiat, începând cu clasa a IV-a, un instrument pe care cei mai mulți dintre noi îl ascociem doar cu muzica populară. Pentru a „demitiza” această părere, Radu ne-a asigurat că instrumentul său încântă deopotrivă și iubitorii de jazz, blues, muzică clasică. E pregătit oricând să facă o demonstrație.

„Naiul este viitorul meu. Nu mă văd făcând altceva. Toate activitățile mele se învârt în jurul naiului de aceea nu pot spune, neapărat, că mai am și alte hobby-uri cărora să mă dedic. Chiar dacă acest instrument mi-a fost propus, l-am acceptat și, în timp, mi-a plăcut. Naiul este un instrument de la care poți descoperi multe. Nu aș putea spune că le știu pe toate”, a spus Radu.

Cele mai profunde sentimente le trăiește atunci când cântă în biserică. De mic a cântat acolo și tot în biserică se întoarce să cânte cu plăcere pentru comunitatea adventistă din care face parte.

„Îmi aduc aminte cu plăcere că în urmă cu 2-3 ani, la biserica noastră a fost un congres de tineret la care au fost prezenți peste 200 de oameni. Am cântat atunci și am simțit aprecierea publicului, am simțit faptul că am reușit să le transmit emoțiile mele. De altfel, fără public artiștii nu ar face mare lucru. Însă, nu trebuie să ignorăm faptul că publicul așteaptă de la noi nu doar o partitură interpretată corect din punct de vedere tehnic ci și sentimente”, a adăugat Radu.

Nu-i sunt străine nici premiile naționale. Are un mic regret că la nivel internațional încă nu există o competiție care să adune la un loc cei mai buni elevi naiști din lume, dar se „mulţumește” cu ambiția că mai are destule de demonstrat celor care ascultă cu plăcere naiul. Despre viitor, Radu Moroșanu ne-a spus că îl vede prin prisma profesorului care îi poartă pașii.

„Acum, studiez cu domnul profesor Leonid Ciobanu, căruia îi mulțumesc că alături de părinții mei este cel care mă susține în parcursul meu. Acum, îmi doresc să fac Conservatorul și pe urmă, poate, de ce nu, voi ajunge profesor și voi putea și eu la rândul meu să învăț pe alții despre frumusețea naiului”, a adăugat Radu.

Despre studiu, elevul mărturisește că reprezintă condiția obligatorie pentru cel care vrea să dea valoare talentului. Pe drumul parcurs de Radu, aplauzele curg oriunde cântă și oricât de mult îi place acest lucru este sigur că mai are mult de mers până va convinge și mai multe persoane că naiul este o scară pe care vocea interioară a interpretului coboară în inimile celor ce îl ascultă.

Marian TEODOROF