0:00

În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocată ieri de prefectul Ioan Vlad Angheluţă, s-au stabilit proceduri unitare privind monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece, concret pentru iarna 2014-2015. Hotărârea cuprinde în anexă un program special de măsuri pentru diminuarea potenţialelor efecte negative ale fenomenului de zăpor de pe râul Bistriţa.

Conform hotărârii semnate de prefect, până pe 20 noiembrie, se va realiza un protocol referitor la colaborarea pentru gestionarea urgenţelor generate de înzăpezirea drumurilor naţionale şi de interes local între Instituţia prefectului, CJ Neamţ, ISU „Petrodava”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, Servicul de Ambulanţă Judeţean, Secţia de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ a CNADN, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Neamţ, Reprezentanţa RAR şi Serviciul Salvamont.

Asigurarea intervenţiei la urgenţele medicale, în perioada avertizărilor meteo de ninsoare şi viscol încadrate sub Cod portocaliu sau Cod roşu, va fi susţinută de mijloace de intervenţie solicitate prin intermediul ISU Neamţ din judeţele apropiate, dacă acestea nu vor fi afectate.

Cât priveşte prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor care locuiesc în spaţii neîncălzite, procedura de urmat este stabilită din decembrie 2012. Primarii municipiilor şi oraşelor au răspunderea organizării spaţiilor de cazare pentru perioada de ger, iar pregătirile trebuie încheiate până pe 1 decembrie. Pe de altă parte, acelaşi termen e valabil pentru primarii tuturor localităţilor în vederea asigurării de spaţii destinate cazării temporare a persoanelor care rămân blocate pe teritoriul lor administrativ ca urmare a înzăpezirii căilor de transport rutier. Toţi primarii au şi obligaţia de a efectua operaţiuni de toaletare a coronamentului arborilor aflaţi pe traseul reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice astfel încât să limiteze riscul producerii unor incidente electrice.

De asemenea, s-a dispus ca, spre finele lunii noiembrie, o comisie specială numită de prefect să verifice bazele de deszăpezire ale Secţiei de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ, ale DRUPO şi partenerilor în legătură cu stocurile de materiale chimice şi antiderapante, utilajele şi echipamentele specifice pentru prevenirea şi combaterea poleiului, precum şi a înzăpezirilor.

Nu în ultimul rând, s-a hotărât ca directorii unităţilor de învăţământ să ia măsuri de suspendare a cursurilor, pornind de la prognozele meteorologice şi fenomenele periculoase specifice iernii. Deciziile se vor lua cu cel puţin 12 ore înainte de începerea cursurilor şi nu sunt unilaterale, ci depind de consultarea primarilor şi informarea Inspectoratului Şcolar al Judeţului şi a ISU Neamţ.

De gestionarea situaţiilor de urgenţă în această iarnă se va ocupa un comandament operaţional judeţean, numit prin ordin al prefectului, care va întări Grupa operativă de la nivelul ISU Neamţ începând cu 1 noiembrie. (T. COŞOVA)

Articolul precedentRadu Marius Moroșanu: „Fără public, artiștii nu ar face mare lucru”
Articolul următorPesedeul iubește independenții?