Un incendiu produs în această dimineaţă, 15 aprilie, în apropiere de râul Ozana, a distrus parţial puntea care leagă cartierul Tăbăcari din Humuleşti de oraşul Târgu Neamţ.
Puntea pietonală din lemn a devenit impracticabilă, iar, până ce va fi reparată, oamenii din zonă vor fi nevoiţi să ocolească şi să folosească podul mare de beton pentru a ajunge la destinaţie.
Incendiul a fost semnalat pompierilor în jurul orei 06:55, iar echipajul de la Târgu Neamţ a ajuns în zonă cu o autospecială de stingere reuşind să stingă focul în scurt timp. Au ars 7 m din punte şi 100 de kg de gunoi aflat în apropiere.
După finalizarea intervenţiei, pompierii au stabilit că focul pus pentru a arde gunoiul menajer şi resturile vegetale a fost cauza de izbucnire a incendiului.
Angela Croitoru