Asociaţia Naţională de Combatere a Braconajului şi Poluării Neamţ şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Neamţ anunţă că, în intervalul 1 aprilie-30 mai, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale din judeţ.
“De asemenea, facem precizarea că, potrivit legislaţiei în vigoare, lacul Cuejdel, pâraiele Iapa, Tarcău şi Sabasa, din judeţul Neamţ, se declară zone de refacere biologică/zone de protecţie pentru resursele acvatice vii, iar în acest sens, pescuitul este interzis tot timpul anului în aceste medii naturale”, mai precizează IJJ Neamţ.
Nerespectarea prevederilor legale se sancţionează potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. (ZCH NEWS; FOTO: IJJ Neamţ)