Caravana „Dăruiește o jucărie, fă o bucurie” a ajuns la copiii din Neamț

Campania „Dăruiește o jucărie, fă o bucurie”, organizată de polițiștii, pompierii și jandarmii nemțeni, a ajuns în acest an la cea de-a treia ediție. Cele trei instituții, unite de dorința de a aduce zâmbete pe fețele celor mici, au vizitat joi, 19 decembrie, centrele de educație incluzivă din Piatra-Neamț, Ștefan cel Mare, Roman și Târgu-Neamț.Caravana „Dăruiește o jucărie, fă o bucurie” a ajuns la copiii din Neamț

Pe parcursul campaniei, oamenii legii au strâns donații și au pregătit peste 500 de daruri, care au fost oferite cu drag copiilor. Fiecare dar a fost însoțit de un gând bun, un colind și o îmbrățișare simbolică, menite să aducă speranță și bucurie în preajma sărbătorilor.

Reprezentanții instituțiilor implicate au declarat că, în decursul celor trei ani de campanie, au învățat multe lecții valoroase de la copii, redescoperind cât de importante sunt gesturile simple și sincere.

„Dragi copii, polițiștii, pompierii și jandarmii vă îmbrățișează și vă urează să aveți parte de sărbători binecuvântate”, este mesajul transmis de organizatorii caravanei.

Denisa POPA

Foto: IPJ Neamț

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...