Primăria, ca instituţie a administraţiei de stat locale datează din 1864, ca urmare a reformei înfăptuite, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pe linia organizării administrative a tânărului stat român modern. Noua lege de organizare comunală din 31 martie 1864 prezintă avantaje indiscutabile faţă de cele anterioare, prin faptul că se prevedea câte un regim special pentru cele două categorii de comune, urbane şi rurale.
Noua reglementare creează două organe în administraţia comunelor urbane: consiliul comunal, organ reprezentativ şi deliberativ, şi primarul, organ de execuţie. Consiliul comunal se compunea din 5-17 membri, în funcţie de numărul locuitorilor. Membrii consiliului comunal erau aleşi direct de corpul electoral. Instituţia deliberativă şi reprezentativă era exponentul intereselor comune şi putea elabora acte executorii, fără o prealabilă aprobare, în problemele ce cădeau în competenţa sa. Primarul era numit de domn dintre trei consilieri care dispuneau de majoritatea voturilor. El era însărcinat cu supravegherea legalităţii deciziilor consiliului comunal, fiind obligat să închidă şedinţa şi să raporteze prefectului toate cazurile în care organul reprezentativ lua hotărâri ilegale sau îşi depăşea atribuţiile.
Organul executiv întrunea două calităţi în persoana sa: era şeful poliţiei, supraveghea publicarea şi executarea legilor şi a regulamentelor generale. Ca şef al organizaţiei comunale, primarul administra proprietăţile primăriei, avea grijă de aprovizionarea localităţii, supraveghea stabilimentele comunale, răspundea de întocmirea bugetului, controla aparatul administrativ şi lua toate măsurile ce se impuneau. Tot el îndeplinea funcţia de ofiţer al stării civile. Legile privind organizarea comunelor intervenite după 1864 modifică în parte unele atribuţii ale consiliului. Aşa prevăd cele din: 9 aprilie 1874, 5 noiembrie 1882 şi mai 1887. Legea din 13 iulie 1894 accentuează tendinţele de centralizare. Modificări, în aceeaşi problemă, aduc şi legile din 1902, 1903, 1905. Măsurile pentru unificarea administrativă din 13 iunie 1925 păstrează acelaşi caracter centralizator, introducând, în plus, sistemul comisiilor de specialitate. Atribuţiile primarului, de astă dată, erau mult lărgite.
În calitate de reprezentant al statului în comună, primarul era ofiţer de poliţie judiciară şi ofiţer de stare civilă, exercita drepturile de poliţie, când ordinea publică era ameninţată. El era însărcinat cu popularizarea legilor, eliberarea de certificate, executarea ordinelor superioare şi informa despre tot ce se petrecea în circumscripţia sa, administra bunurile comunale şi reprezenta comuna în justiţie. (Prof. Gheorghe RADU)
