ACTUALIZARE: Episcopia Hușilor reacționează
«Urmare Comunicatului Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași privitor la punerea în mișcare a acțiunii penale și a reținerii pentru 24 de ore, începând cu data de 15 iunie a inculpaților: Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, jud. Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj (sursa: http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8235);
Episcopia Hușilor aduce la cunoștința opiniei publice faptul că a luat act cu profundă îngrijorare și regret de situația creată de susnumiții, nădăjduind totodată că instituțiile abilitate ale statului vor clarifica această speță, urmând ca după pronunțarea finală a acestora, să fie hotărâte și măsuri canonico-disciplinare potrivit Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
Îndemnăm cu dragoste părintească pe toți fiii duhovnicești ai Eparhiei Hușilor și ai Bisericii Ortodoxe Române să sporească lucrarea rugăciunii și a faptelor bune, cerându-le iertare pentru tulburarea creată și asigurându-i că aceste incidente sunt tratate cu maximă responsabilitate pastorală, pentru o activitate transparentă și în conformitate cu crezul creștin.
Biroul de presă al Episcopiei Hușilor»
***** ȘTIRE INIȚIALĂ
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus ”punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 iunie 2017, a inculpaților JITARU SEBASTIAN CRISTI, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, DAMIAN GHEORGHE, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui și BUMBU RĂZVAN MIHAIL, preot paroh la Parohia Văleni, jud. Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj”, anunță DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, ”inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial, cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați în intervalul 12-14 iunie 2017, cu precizarea că aceștia au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă «avansare». Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând să fie prezentați, la data de 16 iunie 2017, Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai informează DNA în același comunicat.
În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și precizează că ”punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. (ZCH News)