Cu patronul condamnat la închisoare în scandalul cunoscut sub denumirea ”Mită la PSD” și salariile neplătite de 4 luni de zile, reprezentanții salariaților din sindicatul ”Azochim” Săvinești au cerut Prefecturii Neamț să se implice în medierea conflictului. A rezultat o întâlnire, oamenii și0au spus păsul, Prefectura a amintit cât poate să se implice în această problemă, adică să stea în postura de observator atent și să emită comunicate după sesiunile de mediere. Comunicat care a ajuns la presă, semn că sindicatul și-a făcut treaba, Prefectura la fel și din acest moment salariații pot fi liniștiți în privința salariilor: lucrurile rămân la fel ca și până acum.
Comunicat de presă al Prefecturii Neamț
Reprezentanții salariaților din Sindicatul ”Azochim” Săvinești, afiliat la Cartel Alfa, au solicitat Instituției Prefectului județul Neamț medierea conflictului de muncă, generat de neplata salariilor, prin convocarea unei comisii tripartite.
Acțiunea de mediere a reunit reprezentanții sindicatului, ai conducerii și ai administrației, care au discutat lista de probleme prezentată de sindicaliști:
Restanțele salariale pe ultimele 4 luni;
Rugămintea de a fi transmise Ministrului Delegat pentru Dialog Social propunerile lor de înființare a unor tribunale ale muncii sau a unor secții specializate, care să preia litigiile de muncă, iar conflictele de acest tip să fie soluționate cu celeritate, precum și pe cea referitoare la modificările Codului Muncii, parte componentă a Legii Dialogului Social, așa cum au fost negociate cu sindicatele și patronatele.
Cu privire la restanțele salariale, reprezentanții conducerii au transmis că există posibilitatea soluționării, având în vedere perspectiva semnării unui contract ce poate rezolva problema repornirii lucrului în combinat și implicit plata salariilor.
S-au mai discutat toate celelalte probleme legate de respectarea legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă și a sănătății și securității în muncă, șansa realizării planului de reorganizare și cea de repornire a combinatului, efortul de obținere a Autorizației Integrate de Mediu, negocierea unui nou contract colectiv de muncă.
Reprezentanții sindicatelor au primit toate informațiile juridice necesare pentru a ca să fie respectate prevederile legale ce îi privesc, iar reprezentanții conducerii, prezenți la dialog, au fost atenționați că Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț aplică consecvent legea și, acolo unde au fost încălcări, s-au aplicat sancțiuni.
Reprezentanții sindicatelor au fost însoțiți de aproximativ 40 – 50 de salariați din combinat, iar acțiunea s-a desfășurat în liniște.
”Cunosc îndeaproape problemele dumneavoastră și, în cadrul atribuțiilor instituționale, am v-am fost alături. Am urmărit parcurgerea etapelor pentru obținerea Autorizației Integrate de Mediu și ați avut tot sprijinul Agenției de Protecție a Mediului și al Sistemului de Gospodărire a Apelor. Îmi doresc să reușească Planul de redresare gândit de conducere, pentru ca activitatea să poată fi repornită în Combinat. Trebuie să recunoaștem însă că rolul instituțiilor statului în redresarea unei firme este limitat și, noi putem urmări doar ca legea să fie aplicată consecvent” s-a adresat prefectul județului reprezentanților sindicatelor la finalul reuniunii tripartite.
În încheiere aceștia au mulțumit prefectului pentru modul în care s-a implicat, de fiecare dată, pentru faptul că s-a reușit o întâlnire de acest gen și și-au exprimat speranța că, toți cei 540 de salariați ai societății vor putea să-și păstreze locurile de muncă.