0:00

Tâlhar arestat în Catania, extrădat

Zi aglomerată laPoliția Iași: tâlhar extrădat, vitezomani, hoți și vitezomani  , ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn urma colaborării dintre poliţiştii ieşeni şi autorităţile italiene, s-a reuşit identificarea şi reţinerea pe teritoriul Italiei, în localitatea Acireale, regiunea Catania, a urmăritului naţional şi internaţional S. Ciprian, de 36 ani, din mun. Iaşi, care se sustrăgea măsurii arestării preventive, acesta fiind bănuit de comiterea unei infracţiuni de „tâlhărie calificată”.  

Acesta a fost extrădat din Italia la data de 16 aprilie 2015,
preluat sub escortă de poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi şi condus în Arestul IPJ Iaşi.
În fapt s-a reţinut că la data de 18.02.2015, în jurul orei 18.40, în timp partea vătămată R.A. se deplasa prin mun. Iaşi, ar fi fost acostată de S. Ciprian care ar fi lovit-o, după care i-ar fi smuls poşeta ce o ţinea peste umăr şi i-ar fi sustras bunuri în valoare de 500 lei.

Poliţişţtii au fost informat Judecătoria Iaşi pentru a dispune cu privire la confirmarea mandatului şi audierea celui în cauză.

 Armă lăsată “suvenir” după o beţie

La data de 16 aprilie 2015, la ora 14.35,  poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bârnova au acţionat pe raza de competenţă pentru verificarea respectării legislaţiei de către deţinătorii legali de arme letale.

În acest context, s-au deplasat la domiciliul lui N.Gelu, din com. Bîrnova, deţinător de armă de vânătoare, iar în urma verificării armamentului pe care îl deţine legal în lada metalică de păstrare a armelor şi muniţiei de la domiciliul său, în afară de cele două arme de vânătoare deţinute legal, a mai fost identificată o armă de vânătoare, deţinută ilegal.

Cu privire aceasta, bărbatul a declarat că îi aparţine lui I. Constantin, din com. Tomeşti, jud. Iaşi, pe care i-ar fi lăsat-o în urmă cu  o săptămână, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice la domiciliul său.

Arma de vânătoare deţinută ilegal a fost ridicată  în vederea continuării cercetărilor în cauză de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

 Prins cu telefonul furat în buzunar

La data de 16 aprilie 2015, orele 14.00, poliţiştii Postului de Poliţie Popricani, au fost sesizaţi de către T. Ionela, de 29 de ani, din com. Popricani, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-o societate comercială, un bărbat  i-a sustras de pe tejghea telefonul mobil.
În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate  a fost identificat şi prins în flagrant, imediat după comiterea faptei, bănuitul infracţiunii: T. Toader, de 32 de ani, din aceeaşi localitate, care a declarat că a sustras telefonul profitând de neatenţia persoanei vătămate, cu scopul de a-l valorifica.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predate părţii vătămate.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit în acest sens, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 Şofer încătuşat după ce-a fugit de la locul accidentului 

În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii rutieri au dispus luarea măsurii reţinerii pentru 24 ore a şoferului D. Ionuţ, de 23 ani, din mun. Iaşi, care în seara zilei de 14 aprilie 2015 a condus pe b-dul Nicolae Iorga din mun. Iaşi, un   autoturism, iar pe fondul consumului de alcool a surprins şi accidentat  o tânără  care era angajată regulamentar în traversare, pe trecerea pentru pietoni, după care a părăsit locul faptei. Poliţiştii continua cercetările în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor care se impun.

La vânătoare de vitezomani

La data de 16 aprilie 2015, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile punctuale, pe drumurile naţionale şi europene aflate în aria de responsabilitate, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. S-a acţionat de asemenea  pt. menţinerea unui climat de siguranţă rutieră pe drumurile publice.

Cei 35 de poliţişti care au acţionat cu aparatura radar din dotare, au aplicat 474 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 102.553 lei, dintre care 274 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 200 pt. alte abateri. Au fost reţinute  în vederea suspendării 8 permise de conducere, dintre care 3 pt. viteză.

Spre exemplu, P.  Mihaela, de 44 ani din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 24, în loc. Poieni, a fost depistată de aparatul radar circulând cu viteza de 104 km/h, viteza legală admisă pe acel sector de drum, fiind limitată la 50 km/h, prin indicator rutier. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 zile.

 

Articolul precedentPrefectura Neamț, mediator între salariații lui Nicolae și conducerea executivă a fostului ”Azochim”
Articolul următorBonus pentru Voroneanu„turnătorul” de poliţişti – 4 luni de pușcărie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.