Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Neamț are trei noi recruți ce au început activitatea de pe 19 aprilie. Este vorba de cei mai noi absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș“ Fălticeni care vor urma activităţi de pregătire specifică, sub atenta supraveghere a tutorelui profesional, maior Pântea Iulian, ce îi va îndruma la început de carieră. Ceremonia de primire a bobocilor s-a încheiat cu un moment dedicat plutonierului adjutant șef Hurjui Iulian care, după mulți ani de muncă, a ales drumul pensionării. “Pentru mine, uniforma cât și anii pe care i-am petrecut în marea familie militară au însemnat o perioadă deosebită din viața mea. Aici, am învățat ce înseamnă onestitatea, profesionalismul și devotamentul. Sunt onorat că am avut un asemenea colectiv frumos și le doresc și noilor colegi să mă ajungă din urmă“, a transmis Hurjui Iulian. Jandarmeria Neamț a urat mult succes în carieră tinerilor colegi și i-a asigurat de tot sprijinul pe drumul ales. (G.S.; FOTO: IJJ Neamţ)